Cum a ajuns un tânăr din Sângerei „viceministru” la Tiraspol
Așa-numitul viceministru de Externe din stânga Nistrului, Alexandr Stețiuk spune că multe acțiuni din partea Moscovei în relațiile cu Tiraspolul vorbesc despre faptul că Rusia a recunoscut de facto Transnistria. În același timp, acesta susține că descrierile referitor la criza economică din stânga Nistrului sunt exagerate.
În opinia lui Alexandr Stețiuk, așa-numitul viceministru de Externe de la Tiraspol, cele mai mari greșeli pe care le face Chișinăul în relațiile cu Tiraspol se referă la faptul că autoritățile din dreapta Nistrului nu pot nici într-un caz să recunoască și să înțeleagă că discută cu un subiect cu drepturi egale, care are în primul rând propriul nume. „Vedem că noi suntem numiți „malul stâng” sau „regiune”. Iată chiar din aceste detalii foarte mici iese la iveală această atitudine lipsită de respect și de ignoranță în sensul că eu o să mă adresez, numindu-te cum vreau. Pentru a construi un dialog egal, respectuos și de încredere, părțile ar trebui să se adreseze corect pe nume”, a menționat Stețiuk.
Cum vede Tiraspolul atitudinea Chișinăului
O altă poziție a Chișinăului care irită Tiraspolul este cea prin care declară că intenționează permanent, prin diferite modalități, să reabiliteze, să recâștige încrederea Transnistriei. Potrivit lui Stețiuk, toate aceste intenții declarative își pierd valoarea când se ajunge la acțiuni concrete. „Acțiunile concrete ale Chișinăului din ultimii ani arată contrariul, deoarece anume ei vorbesc cu limbajul forței, ignorând interesele noastre și poziția noastră, realizând sarcinile lor tactice și strategice. Toate aceste acțiuni sunt acoperite cu declarații binevoitoare și pacifiste la adresa Tiraspolului”, a afirmat Alexandr Stețiuk.
Referitor la aspectele pozitive ale relațiilor Chișinău-Tiraspol, așa-zisul oficial din stânga Nistrului a declarat că dacă ar face o retrospectivă a perioadei conflictului transnistrean, nu și-ar putea aminti de anumite acțiuni corecte ale Chișinăului față de Transnistria. „Nu-mi amintesc de pași concreți prin care Chișinăului ar veni în întâmpinarea Tiraspolului, prin care ar avea loc acțiuni corecte, pacifiste. A fost o perioadă în anii 2012-2014 când am reușit să soluționăm anumite chestiuni sau să găsim timp pentru a identifica anumite soluții, dar cu părere de rău majoritatea dintre acele soluții care au fost rezultatul unor acorduri nu s-au soldat cu lucruri pozitive, deoarece acum nu sunt respectate înțelegerile la care s-a ajuns atunci”, a explicat Stețiuk.
Rusia a recunoscut de facto independența Transnistriei
Întrebat fiind de ce crede că Rusia nu a recunoscut independența Transnistriei, având în vedere că a avut loc referendumul din 2006, Alexandr Stețiuk a spus că întrebarea este foarte interesantă, că subiectul este unul foarte larg și că este necesar foarte mult timp pentru a-l discuta. „Dacă acest subiect nu este analizat din punctul de vedere formal, adică să vedem doar partea cu faptul că a recunoscut-o sau nu a recunoscut-o, atunci ar părea că totul este clar și relațiile au fost stabilite în acest mod ca urmare a unor poziții bazate pe principii politice. În realitate, dacă analizăm această situație, atunci vedem destul de multe decizii politice clare din partea Rusiei. Voi prezenta câteva exemple. Federația Rusă recunoaște documentele eliberate de instituțiile militare locale, documentele eliberate în domeniul educației, instituțiile statului din Rusia cu guvernarea de la noi, cu instituțiile de stat din Transnistria nsemnează acorduri bilaterale. De aceea, acest volum masiv de acțiuni și decizii ca urmare a relațiilor noastre, pentru cei care se interesează, pentru cei care înțeleg, permite să concluzioneze că recunoașterea parțială de facto și nu de jure a Transnistriei de către Rusia există”, a subliniat „viceministrul de externe” din Transnistria.
În același timp, Alexandr Stețiuk a adăugat că nu va aprecia decizia finală a Rusia privind recunoașterea sau nerecunoașterea Transnistriei. „Sunt și acolo anumite tentații și eu le înțeleg. Pur și simplu, eu nu le voi vocifera din motive de corectitudine. Doare colegii ruși vă pot dezvălui poziția Federației Ruse. În realitate nu este totul atât de ferm. Iată nu v-au recunoscut înseamnă că ceva nu e în ordine. De fapt, totul este în ordine, trebuie doar de aprofundat și de înțeles”, a precizat Stețiuk.
Cum a ajuns de la Sângerei „viceministru” la Tiraspol
Referitor la motivele care l-au făcut pe el, un tânăr născut în Sângerei, să aleagă să-și facă studiile în stânga Nistrului și să activeze în așa-numitele structuri de stat din Transnistria, Alexandr Stețiuk spune că e un subiect delicat, personal și subiectiv, legat de familie, de biografia sa, de istoria familiei sale, atât pe linia mamei, cât și pe linia tatei. Eu văd lucrurile în sensul că nu eu am ales, dar destinul a făcut această alegere, care m-a dus anume în această direcție. Sunt un fatalist și cred că viața a ales unde să mă aflu și cu ce să mă ocup. Cred că mă ocup cu un lucru demn, încercând să apăr interesele poporului Transnistriei, drepturile sale, să încerc să obțin recunoașterea acestora la nivel internațional prin cooperarea cu diplomații străini, cu colegii moldoveni. De aceea eu cred că poziția mea este una demnă și bună. Eu nu atac pe nimeni și nu vreau să iau cuiva ceva, ci doar apăr statului și poporului Transnistriei”, a afirmat reprezentantul Tiraspolului.
Despre cum a ajuns el să creadă că este necesar ca Transnistria să fie un stat independent în condițiile în care cei din dreapta Nistrului cred contrariul, Alexandr Stețiuk spune că nu a văzut dovezi clare referitor la faptul că cetățenii Republicii Moldova sunt împotriva independenței Transnistriei. „Cred că este un subiect sensibil pentru politicul moldovenesc și nimeni nu se poate decide să întrebe opinia cetățeanului moldovean, chestiunea independenței Transnistriei nu este printre prioritățile cetățeanului moldovean, nici printre primele zece pe listă, nu cred că pentru el este o problemă ce ține de actualitate. Sunt convins că cetățenii moldoveni nu se întreabă foarte des ce se întâmplă nou în soluționarea problemei transnistrene, deoarece viața lor nu depinde în mod direct de acest proces. Iată viața oamenilor noștri depinde de acest proces, de soluționarea problemelor concrete de aceea sunt mult mai interesați de procesul de negocieri”, consideră „viceministrul de externe” de la Tiraspol.
Stețiuk spune de ce Transnistria ar trebui să fie independentă
De asemenea, Alexandr Stețiuk a afirmat că răspunsul la întrebarea de ce Transnistria ar trebui să fie independentă este foarte banal. În opinia acestuia, Transnistria trebuie să existe ca stat deoarece pentru asigurarea drepturilor și apărarea intereselor cetățenilor, trebuie să fie create anumite condiții, iar a aceste condiții pot fi create prin independența statului pentru a putea cu pașapoartele lor, automobilele lor, diplomele lor să poată. „În baza independenței poate fi soluționat întreg spectrul de probleme al cetățeanului simplu. Atât timp cât acest lucru nu poate fi soluționat prin dialog cu Chișinăul, oamenii vor înțelege tot mai mult că independența este singura ieșire din situațiile lor complicate”, a menționat Stețiuk.
Referitor la criza economică din Transnistria, „viceministrul” consideră că este o sintagmă informațională, aruncată din 2013 în spațiul public, conform căreia Transnistria este în permanență într-o criză economică profundă. Alexandr Stețiuk afirmă că se face conștient această mediatizare, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, pentru a tensiona și mai mult situația din jurul Transnistriei, pentru a proiecta imaginea Transnistriei ca fiind o zonă instabilă din punct de vedere economic, pentru a definitiva negativ Transnistria.
Tiraspolul crede că descrierea crizei din stânga Nistrului este exagerată
„Nu trăim pe o insulă izolată și vedem că și Republica Moldova, și Ucraina se confruntă cu criză economică profundă. Ce să mai spunem dacă și Uniunea Europeană se află într-o criză de sistem, de aceea, dacă să abordăm filosofic această chestiune este un principiu de mișcare a dezvoltării oricărei societăți și a oricărui stat. De aceea nu aș dezvolta această descriere și aș recomanda jurnaliștilor moldoveni să privească mult mai obiectiv situația din Transnistria, indiferent de orice dificultate”, a declarat reprezentantul diplomației din stânga Nistrului.
Alexandr Stețiuk vede viitorul Transnistriei luminos și spune că din poziția sa va depune toate eforturile pentru ca viața oamenilor să fie într-adevăr bună, să fie bunăstare, să fie vecini buni. „Și noi vom fi niște vecini buni atât cu Moldova, cât și cu Ucraina. Noi nu ne poziționăm ca dușmani sau stat antagonist. Noi pledăm pentru relații de bună vecinătate și respect reciproc”, a subliniat Stețiuk.
Menționăm că declarațiile au fost făcute în cadrul unei discuții avute cu reporterul moldNova, Alexandr Stețiuk fiind unul dintre participanții la conferința internațională „Dosarele transnistrene. Soluții pentru dezvoltarea societății de pe ambele maluri ale Nistrului” organizată la Sibiu de Laboratorul de Analiză a Conflictului Transnistrean din cadrul Universității „Lucian Blaga” din același oraș.
moldnova.eu