2908

Ce a scris Dorin Chirtoacă pe uşa casei părinteşti din Coloniţa (Foto)

Dorin Chirtoacă, primarul suspendat al capitalei și care se află în arest la domiciliu, și-a improvizat un “panou electoral” pe uşa casei părinteşti din Coloniţa, cu ocazia referendumului de revocare a sa din funcţie, care urmează să fie organizat pe19 noiembrie.

Edilul a scris cu vopsea pe uşa casei „NU Referendum 19.XI”.

Uşa casei este vopsită, am făcut un lucru util, în timp ce unii ani de zile nu fac nimic şi umblă numai cu cioara vopsită! Cu această ocazie pe “panoul electoral” improvizat, în condiţii de arest, a apărut şi mesajul necesar pentru referendum. Deci, noi suntem gata de referendum, dar ei?”, a scris Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.

Într-o postare anterioară, edilul suspendat a relatat că a aflat despre decizia Consiliului Municipal Chişinău privind desfăşurarea plebiscitului în timp ce vopsea ușa de intrare în casa părintească din Coloniţa.

Acesta a precizat că este cinic gestul iniţiatorilor de a stabili data referendumului chiar în ziua de naştere a lui Mihai Ghimpu. Totodată, Dorin Chirtoacă a menţionat că dacă şi referendumul va avea loc, atunci acesta va fi unul al adevărului, iar în caz de eşec cei care au iniţiat plebiscitul vor trebui să-şi depună demisia de onoare pentru risipa de bani publici.

Astăzi, CMC a decis astăzi ca referendumul privind revocarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar al capitalei va avea loc pe 19 noiembrie.

moldova.org

1