PAS a depus la Procuratură un denunț împotriva lui Igor Dodon
Partidul Acțiune și Solidaritate îl acuză pe președintele Igor Dodon de trădare de patrie și de încălcarea Constituției, dar și a altor prevederi legale. Marți, 29 august, juristul formațiunii a depus la Procuratura Generală un denunț împotriva șefului statului, transmite IPN.
Juristul Sergiu Litvinenco a declarat pentru presă că în denunț se menționează că Igor Dodon a comis acțiuni intenționate îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii și dezbinării naționale, etnice, rasiale, religioase. „Lucrurile sunt foarte simple – președintele ales prin fraudă și manipulare încalcă prevederile constituționale, în special prevederile legate de integritatea teritorială a Republicii Moldova. El, în fond, nu reprezintă statul Republica Moldova, dar, din păcate, reprezintă un alt stat care nu neapărat este prieten cu statul Republica Moldova”, a notat Sergiu Litvinenco.
Juristul este sceptic că demersul va avea o finalitate, pentru că, spune el, organele procuraturii sunt controlate politic. Totuși, speră că acestea își vor face datoria în interesul cetățenilor și nu în interesul unor partide sau persoane politice.
Potrivit PAS, Igor Dodon se identifică deschis cu interesele Federației Ruse, în loc să promoveze interesele naționale ale Republicii Moldova. De asemenea, Igor Dodon ar promova deschis soluții neacceptate de cetățenii Republicii Moldova, împotriva interesului național privind rezolvarea conflictului din stânga Nistrului, cum ar fi federalizarea republicii și „transnistrizarea” ei.
cuvintul.md