5356

Câţi bani le-a adus în 2016 lui Plahotniuc şi Candu afacerea Prime

Compania Prime Management SRL, deţinută de liderul PD, Vladimir Plahotniuc, de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi Cezara Salinski, administratorul afacerii, a înregistrat în anul 2016 venituri-record, de patru ori şi ceva mai mari decât în anul 2015.

Declaraţia de avere şi interese personale pentru anul 2016, a preşedintelui Parlamentului Andrian Candu, făcută publică de Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) oferă posibilitatea de a calcula şi cât a câştigat anul trecut, afaceristul Vladimir Plahotniuc.

Cele trei ceasuri ale lui Candu

Astfel pentru 2016, Andrian Candu declară venituri de 139.746,46 lei din activitatea de preşedinte al Legislativului, la care se adaugă şi o indemnizaţie de 16.380 de lei.

Candu deţine trei apartamente cu o suprafaţă totală de peste 390 de metri pătraţi, ultimul, cel mai mare de 243,6 metri pătraţi fiind obţinut în anul 2016 în baza unui contract de comodat.

Şeful Parlamentului mai declară un automobil Lexus RX 450 şi trei ceasuri de mână: Zenith, Corum şi Mont Blanc, primite cadou în anii 2009, 2011 şi 2014. Valoarea ceasurilor nu este declarată, dar depăşeşte 10 salarii medii pe economie, adică 50.000 de lei unul.

În plus Candu mai deţine patru conturi la Victoriabank pe care avea circa 105.000 de lei, două conturi la BRD Bucureşti, două conturi la Erste Bank din Austria (peste 2.800 de euro) şi un cont de 178.104 lei româneşti (circa 836.000 lei moldoveneşti) la fondul privat de pensii NN Asigurări de Viaţă din România (face parte din NN Group din Olanda).

Candu 11,6 milioane, Plahotniuc aproape 100 de milioane

Preşedintele legislativului deţine şi şapte acţiuni cu valoare nominală de cinci lei la Succin SA, care nu i-au adus în ultimii ani niciun venit. Cireaşa de pe tort sunt însă dividendele de 11,58 milioane lei pentru anul 2016 încasate de la Prime Management SRL, unde deţine o cotă de 10%.

Ţinând cont de cota sa rezultă că în anul 2016, profitul Prime Mangement SRL a constituit circa 115,85 milioane lei, de patru ori şi ceva mai mult decât în 2015, scrie Mold-Street.

În aceste condiţii, un simplu calcul relevă că Plahotniuc, care deţine o cotă de 85% din Prime Management, a încasat dividende de aproximativ 98,5 milioane lei (circa 4,7 milioane euro), iar Cezara Salinski, managerul afacerii, care are doar 5% - aproape 5,8 milioane lei.

De notat că din declaraţiile de avere în perioada 2010-2014 când era deputat, Plahotniuc declara că deţine o singură afacere - Prime Mangement SRL, care îi şi asigura grosul veniturilor oficiale. 

De exemplu în anul 2011 a încasat circa 35 de milioane de lei, iar următorii doi ani câte 15 milioane de lei. În 2014, Prime Management i-a adus aproape 33,9 milioane de lei, iar în 2015 doar 22,5 milioane de lei sau ceva mai mult de un milion de euro.

Ce venituri i-au adus în 2016, alte afaceri, precum controlul a patru posturi TV şi două posturi de radio, nu se ştie cu exactitate. Dar un studiu a arătat că doar în anul 2015 aceste posturi au avut o cifră de afaceri de circa 126 de milioane de lei.

Plahotniuc dispune de active cât o treime din PIB-ul Moldovei

În acelaşi timp un studiu realizat în 2016 de Centrul pentru Studii Est-Europene din Polonia (OSW)  estima că Plahotniuc „ar dispune de active în valoare de 2-2,5 miliarde dolari, ceea ce reprezintă aproape o treime din PIB-ul ţării”.

„Capacităţile sale financiare sunt consolidate suplimentar prin controlul său real, a numeroase companii de stat, iar după eliminarea şi condamnarea lui Filat şi a fluxurilor financiare ale ţării. Decalajul dintre potenţialul financiar al lui Plahotniuc şi toţi ceilalţi importanţi actori politici şi de afaceri majore este atât de mare încât, chiar acţionând împreună, ei nu ar putea să se compare cu el”, constată experţii polonezi. O estimare a averii lui Plahotniuc în stilul Forbes nu a fost însă efectuată niciodată.

jurnal.md

0