783

Peste 8.700 de euro, atât a plătit un bărbat pe un pahar de whiskey. Cum a fost posibil

Un chinez aflat în trecere prin Saint-Moritz, o celebră stațiune dedicată sporturilor de iarnă, situată în nordul Elveției, a plătit 9.999 de franci elvețieni (8.733 de euro) pentru a putea să deguste un pahar cu un sortiment rar de whisky - Macallan din anul 1878, scrie 20minutes.ch, citează a1.ro.

Contactați de AFP, reprezentanții unui hotel local au confirmat informația și au precizat că turistul chinez, pasionat de whisky, a vizitat în prealabil barul hotelului, înscris în Cartea Recordurilor Guinness grație colecției sale de sticle de whisky.

Barul de la Waldhaus Hotel propune vizitatorilor săi aproximativ 2.500 de sortimente de whisky, la prețuri care variază între 7 și 9.999 de franci elvețieni, pentru o doză de 2 centilitri.

Macallan este un brand celebru, fiind whisky-ul preferat al personajului James Bond. O sticlă cu acest sortiment, aflată în pivnița hotelului, a fost deschisă la cererea turistului chinez.

Acel whisky a fost conservat în butoi timp de 27 de ani, înainte de a fi îmbuteliat, în 1905.

Turistul chinez a fost satisfăcut de acea ședință de degustare. Potrivit managerului hotelului, el a spus că nu ar fi crezut niciodată că un whisky atât de vechi urma să aibă un gust la fel bun ca cel al unui whisky Macallan mai recent.

Din curiozitate, patronul hotelului a gustat la rândul lui o picătură din acea băutură rară. "Are mirosul unui coniac vechi, cu arome de Porto, apoi se topește pe limbă, înainte de a degaja arome dulci, lăsate de butoi", a declarat Sandro Bernasconi, patronul de la Waldhaus Hotel, pentru 20minutes.ch.

Valoarea sticlei, înainte ca ea să fie deschisă, era estimată la 50.000 de franci elvețieni (43.670 de euro).

"Faptul că am deschis sticla nu înseamnă că am pierdut bani", a spus patronul hotelului, care speră să vândă încă 3-5 pahare din ea, pentru a-și acoperi cheltuielile.

Odată deschisă, sticla de whisky își pierde din calitate, din cauza oxigenării, și ca urmare, valoarea. Durata de conservare a unei sticle ce a fost deschisă variază între 5 și 10 ani.

publika.md

0