2640

Un milionar din Guvernul Filip va trebui să returneze câteva milioane statului

Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a fostului viceministru al economiei Valeriu Triboi, în acţiunile căruia procurorii au reţinut comiterea abuzului de putere şi prejudicierea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari.

Potrivit actului de inculpare, în perioada 2014-2016, "inculpatul, abuzând de funcţia pe care o deţinea, prin intermediul unor terţe persoane, ar fi cumpărat de la SA Moldtelecom, fondator al căruia este Ministerul Economiei, un imobil în valoare de aproape 1.000.000 de lei, iar ulterior a dat clădirea în locaţiune, pe o perioadă de 10 ani, întreprinderii Furnizarea Energiei Electrice Nord", scrie Procuratura.

A dat în locaţiunie imobilul şi a impus compania statului să îl repare

"În continuare, prin abuz de putere, inculpatul ar fi dat indicaţii unor factori de decizie ai întreprinderii să repare imobilul,dat în locaţiune, din contul acesteia, pentru reparaţia clădirii fiind alocate 4 milioane de lei.Totodată, pentru imobilul nominalizat întreprinderea Furnizarea Energiei Electrice Nord, care a reparat clădirea din banii proprii, urma să achitate plata de arendă în valoare de sub 50.000 lei pe an", susţin procurorii. În cadrul cauzei penale, procurorii anticorupţie au dispus scoaterea de sub urmărire penală a persoanelor din subordinea viceministrului sau dependente de acesta, care au executat solicitările lui, necunoscînd despre ilegalitatea indicaţiilor propriu-zise, făcute în vederea realizării unui interes material personal. Printre acestea se număra consilierul său Denis Bunduchi, reţinut iniţial şi apoi trimis în arest la domiciliu.

Fostul viceministru ar urma să achite despăgubiri de 2,5 milioane lei

În prezent, fostul viceministru este cercetat în stare de arest la domiciliu, iar dacă vina lui va fi demonstrată, el riscă o pedeapsă cu amendă penală sau închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani 

Continuarea o găsiți pe www.mold-street.com

0