573

Nu vei mai putea parca unde doreşti pe bd. Ştefan cel Mare! Vezi ce porțiuni sunt accesibile

Conducătorii auto din Chişinău nu-şi vor mai putea parca automobilele pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, acolo unde doresc sau în locurile în care s-au obişnuit. Odată ce lucrările de reparaţie vor fi finisate pe artera centrală a capitalei, va exista o anumită ordine în ce priveşte parcările auto.

Anunţul a fost făcut de către şeful interimar al Direcției municipale transport, Oleg Poiată, pentru agenţia de presă IPN.

Astfel, aflăm că locuri de parcare pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe direcția spre sectorul Buiucani, vor exista doar până la intersecția cu strada Armenească!

Pe tronsonul cuprins între străzile Armenească și Serghei Lazo, parcări nu vor mai fi, iar după strada Lazo, către sensul giratoriu de la strada Creangă, vor fi amenajate locuri de parcare, cu excepția câtorva porțiuni.

Pe porțiunile unde nu vor exista locuri de parcare urmează a fi instalați piloni de delimitare, care nu vor permite șoferilor să-și urce automobilele pe trotuar. Astfel, se dorește de a oferi mai mult spațiu pietonilor și bicicliștilor.

Mai mult, după intersecția cu strada Serghei Lazo, șoferii vor putea parca pe bulevardul Ștefan cel Mare, cu excepția teritoriului adiacent Ambasadei Ungariei, pe o porțiune cuprinsă între străzile Petru Movilă și Toma Ciorbă, dar și Toma Ciorbă și Mihai Viteazul.

Șeful interimar de la Direcția transport a mai spus că lucrările pe bulevard sunt pe ultima sută de metri, iar conform estimărilor, către luna septembrie, acestea se vor încheia.

autoblog.md

0