Cât plătește Republica Moldova pentru calitatea sa de membru la Consiliul Europei, BERD sau ONU
Republica Moldova urmează să-și îndeplinească angajamentele financiare față de organismele internaționale și regionale, la care țara noastră este parte.
Astfel, pentru anul 2017, din bugetul de stat urmează a fi transferate peste 119 milioane de lei în calitate de cote de membru și datorii ale R.Moldova față de organisme precum Organizația Națiunilor Unite, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Consiliul Europei și altele, scrie bani.md.
Un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și este inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Executivului ce va avea loc pe 2 august curent.
Cel mai mult vom plăti cotizația de membru (2017) pentru:
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare – peste 47 milioane de lei
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – peste 11 milioane de lei
Consiliul Europei – peste 7 milioane de lei
Organizația Națiunilor Unite – 6 milioane de lei
Organizația Mondială a Sănătății – peste 4 milioane de lei.
Onorarea acestor angajamente financiare, potrivit Notei informative a proiectului, constituie un obiectiv important în procesul de promovare a politicii externe și a imaginii pozitive ca partener credibil, precum și în valorificarea potențialului de membru în cadrul structurilor internaționale.
radiochisinau.md