1168

Moldova nu a îndeplinit prevederile Memorandumului cu FMI

Republica Moldova are restanțe serioase ce țin de realizarea prevederilor Memorandumului semnat cu FMI. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Vicepreședintele PPPDA. Alexandru Slusari, consideră că principala restanță pe care o are Republica Moldova față de FMI o constituie sistemul bancar, dar pe lângă această problemă mai este justiția și lupta cu corupția. „Dincolo de sistemul bancar mai există lupta cu corupția și reforma justiției. Dar ce fel de luptă cu corupția poate fi când activitatea autorității pentru integritate este blocată de un an, iar averile demnitarilor nu sunt verificate. Cred că FMI cunoaște prea bine și situația economiei din Republica Moldova. La aproape un an de la semnarea Memorandumului nu a fost înregistrat niciun progres”, a spus fruntașul liberal.

Mihai Manole, ex-ministru al Finanțelor, a declarat că o problemă o constituie recuperarea banilor furați din sistemul bancar: „Nu a fost încasat nici un cent din miliardul furat. Noi avem condamnări, dar nu avem finalitate. Mai avem probleme cu deficitul bugetar. Dacă Moldova nu primește cele o sută de milioane de euro de la UE, atunci nu va putea acoperi deficitul bugetar, iar din această cauză va trebui să ofere explicații la FMI”.

Analistul economic Victor Ciobanu a declarat că guvernarea nu este interesată să facă reforme. „Cele mai importante reforme se fac de obicei în primul an de după alegeri. Dacă guvernarea este rău intenționată, nu poate să-și onoreze promisiunile privind reformele”, a spus Ciobanu.

timpul.md

0