Situația la frontieră: 16 conducători auto au încălcat regulile de transportare a pasagerilor și mărfurilor
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– o trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene;
– 10 persoane nu au respectat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– cinci cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– șase încălcări privind regulile de folosire a vinietelor;
– 16 conducători auto au încălcat regulile de transportare a pasagerilor și mărfurilor;
– o persoană în conflict cu legea și un mijloc de transport pus la consemn au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
La un cetățean moldovean nu a fost permisă intrarea în Federația Rusă.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 64 119 traversări, dintre care 32 629 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. La fel, din numărul total de traversări persoane, 38 142 au constituit trecerile cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 13 378 traversări, dintre care autovehicule cu numere de înmatriculare străine – 6 549 traversări.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă ca înainte de a porni la drum să se verifice valabilitatea şi statutul documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat. La fel, pentru a evita formarea cozilor și a nu suprasolicita doar unele puncte de trecere, solicităm tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă. În ajutor este pusă la dispoziție aplicația ”TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru toate categoriile de mijloace de transport.
provincial.md