Șevciuk se află la Chișinău. Află unde locuiește fostul lider al regiunii transnistrene
Evghenii Șevciuk, fostul lider al regiunii transnistrene, se află încă în Republica Moldova și locuiește într-un bloc de lux din centrul capitalei alături de soția sa, informează Newsmaker.
Potrivit sursei menționate, fostul lider transnistrean nu ar fi plecat în Malta, așa cum se vehicula, ci este la Chișinău, fiind păzit non-stop de bodyguarzi.
Amintim că, Evghenii Șevciuk a fugit din regiunea transnistreană la Chișinău după ce s-a ales cu câteva dosare penale pentru furt în proporții deosebit de mari și a fost lipsit de imunitate, dar și după ce, consideră el, a fost comandat omorul său.
Procuratura Generală a declarat anterior că pe numele lui Șevciuk nu a fost intentat vreun dosar penal. Asta în condițiile în care Constituția spune că uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului, iar codul penal prevede cel puțin 10 ani de închisoare pentru astfel de infracțiuni.
Dacă fostul lider separatist de la Tiraspol va fi reținut și cercetat pentru uzurparea puterii în stat, el riscă cel puțin 10 ani de închisoare. Deocamdată nu este clar unde se află Evgheni Șevciuk.
tv8.md