Un fost politician american vrea să devină vinificator moldovean
În timp ce moldovenii își părăsesc țara în căutare de oportunității în afară, străinii sunt tot mai interesați de afaceri în Republica Moldova, iar dacă acestea vor deveni de succes și-ar dori chiar să se pensioneze aici, scrie mold-street.com.
Acest plan a fost împărtășit, într-un interviu exclusiv pentru Mold-Street.com, de către Alvin Roy Granoff, un fost legislator din SUA, care a venit în Moldova prin intermediul MIEPO. ”Am vizitat Moldova de câteva ori și sunt în proces de fondare a unei companii vinicole aici. În anul trecut am efectuat prima mea vizită, fiind însoțit de unul dintre nepoții mei, care este un expert în afaceri vinicole, și de atunci nu mă părăsește ideea de a deveni un producător local și exportator de vinuri selecte,” a povestit Dl. Granoff.
Politician și businessman
Alvin Granoff are studii juridice și, după ce și-a încheiat cariera politică (1983-1995, Camera Reprezentanților din Dallas, statul Texas), s-a dedicat afacerilor în agricultură (AgriStar Inc.) și sectorului serviciilor hoteliere (Stoneleigh Hotel). De asemenea, a fondat și a activat la un birou de avocați în Dallas (Granoff Law Offices).
Deși nu este un novice în afaceri, industria vinicolă este pentru el un domeniu în care face primii pași. Interesul pentru vinurile din Moldova a venit după ce a văzut noutățile despre embargoul comercial instituit de Federația Rusă țării noastre. În 2006, în plin război economic unilateral declanșat de Moscova, mass media din SUA s-a solidarizat cu producătorii moldoveni și mulți americani au aflat atunci pentru prima dată despre Republica Moldova și despre vinurile excelente pe care le face.
”Oportunitățile sunt nelimitate!”
”Gustul vinurilor moldovenești este foarte rafinat. Oamenii sunt laborioși și condițiile climatice sunt propice pentru producerea vinurilor de calitate. În plus Moldova are un cadru legal care încurajează investitorii și beneficiază de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, un document foarte important care deschide ușile practic la toate piețele din Europa. Oportunitățile sunt nelimitate,” este de părere fostul politician.
Dl Granoff intenționează să deschidă în Republica Moldova o societate comercială, care va produce vinuri sub brandul propriu și le va exporta în diverse țări. ”Eu văd un potențial mare pe piețele din Asia, în special China și Singapore, unde am fost și am stabilit relații de colaborare cu oameni de afaceri din partea locului. Sunt interesat de țările scandinave, dar și alte țări europene,” a precizat businessmanul.
Întrebat dacă va exporta vinuri din Moldova în Statele Unite, Alvin Granoff a spus că SUA este o piață dificilă și complicată. ”Doresc foarte mult să export vinuri în SUA, deși înțeleg că este o piață dificilă și ar putea să-mi ia mai mult timp decât de obicei, dar SUA face parte din planurile mele de a aduce acolo vinuri din Moldova. Aș putea să export și vodkă împreună cu divinuri, sub marca Granoff Vodka, care vor fi de calitate înaltă. S-ar putea să comercializez vinuri și în Canada, dar voi începe cu siguranță cu piețele mai apropiate,” a spus el.
În căutarea Graalului rose
În prezent omul de afaceri american vizitează vinăriile din Moldova pentru a face cunoștință în detalii cu procesul de producere și condițiile de colaborare. Intenția lui este să achiziționeze volume importante de vinuri de la întreprinderile locale, pe care le va îmbutelia sub marca comercială proprie. Acesta călătorește prin raioanele Republicii Moldova în căutarea Graalului rose în compania reprezentanților Organizației pentru Promovarea Investițiilor și Exporturilor din Moldova (MIEPO), care au facilitat vizitele și îi oferă asistență informațională și logistică.
-Feteasca Neagra! a răspuns zâmbind Dl Granoff.
Businessmanul a dat de înțeles că până acum nu a întâlnit vin prost în Moldova.
Continuarea o citiți pe mold-street.com.