8740

Paşaportul pe care îl au doar trei oameni din lume. Cine sunt aceştia şi ce îi face atât de speciali

Paşapoartele pentru Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta sunt atât de exclusiviste, încât doar trei oameni din lume deţin acest act, potrivit Independent.

Cele trei persoane care au reuşit să deţină cel mai rar paşaport din lume fac parte din ordinul catolic, scrie Independent.

În plus, cei aleşi să intre în posesia acestui paşaport sunt marele maestru, adjunctul marelui maestru şi cancelarul Ordinului Suveran Militar de Malta.

Ordinul Suveran Militar de Malta, cunoscut şi sub numele de Ordinul Suveran Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos şi de Malta, a fost înfiinţat la Ierusalim, în jurul anului 1050, iar scopul său era administrarea unui spital pentru pelerinii din Ţara Sfântă.  Papa Pascal al II-lea a recunoscut acest ordin în 1113 şi, la ora actuală, este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai vechi ordine catolice.

Deoarece a pierdut insula Malta în 1798, terenul suveran al acestui ordin militar este limitat la două proprietăţi extrateritoriale în Roma, de unde emite propriile timbre poştale, moneda şi paşapoartele. 

În afară de cei trei aleşi,  mai există doisprezece persoane care deţin paşapoarte temporare pentru o perioadă de cinci ani.

Actualul Mare Maestru al Ordinului este Fra 'Matthew Festing, fiind cel de-al doilea englez care ocupă această funcţie.

În ciuda faptului că are relaţii diplomatice cu mai mult de 100 de state, Ordinul Suveran Militar de Malta nu controlează nici un teritoriu propriu, însă are peste 13.500 de cavaleri, dame şi capelanii, împreună cu 80.000 de voluntari şi 25.000 de angajaţi medicali.

Ţările care nu acceptă paşaportul Ordinului ca formă legitimă de identificare includ Marea Britanie, SUA şi Noua Zeelandă.

La polul opus se situează Republica Cehă, Germania, Spania, Italia, Letonia, Ungaria, Austria, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia şi Slovacia.

mediafax.ro

1