1481

Ucraina are ca prioritate aderarea la NATO, o abordare criticată dur de Kremlin

Parlamentul Ucrainei a aprobat joi o serie de amendamente care stabilesc că aderarea la NATO va fi o prioritate în materie de politică externă. O decizie ce riscă să amplifice tensiunile existente între Kiev şi Moscova, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

"Pentru noi, a venit momentul să înscriem clar în legislaţia ucraineană dezideratul Ucrainei de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice", a declarat Anrii Parubii, preşedintele Parlamentului de la Kiev.

Amendamentele au fost aprobate cu voturile a 276 de parlamentari, în timp ce 25 au votat împotrivă.

"În mod tradiţional, Rusia analizează cu scepticism şi preocupare încercările de extindere a Alianţei Nord-Atlantice", a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

"Estimăm că acest lucru reprezintă o ameninţare la adresa securităţii noastre şi la adresa echilibrului de forţe în regiunea eurasiatică", a subliniat Peskov, exprimând scepticism în legătură cu aderarea Ucrainei la NATO, dat fiind că este "o ţară în care continuă războiul civil", o referire la conflictul separatist est-ucrainean.

today.md

0