1058

Chişinăuienii vor plăti mai mult pentru apă şi canalizare

Chişinăuienii vor plăti cu 6,3 la sută mai mult pentru apă şi canalizare. O hotărâre în acest sens a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va fi publicată astăzi, 26 mai, în Monitorul Oficial.

Potrivit deciziei ANRE, noul tarif va fi de 10.69 lei pe metru cub pentru serviciul public de alimentare cu apă și canalizare oferit consumatorilor casnici.

Tariful pentru consumatorii non-casnici a fost stabilit în mărime de 24.46 lei pentru un metru cub, față de cel actual de 22.96 lei.

Tarifele la apă şi canalizare vor creşte şi pentru locuitorii orașului Ungheni. Astfel, ei vor achita 20.47 lei pentru un metru cub, cu 52 de bani mai mult decât plăteau anterior.

Şi agenţii economici vor plăti mai scump pentru un metru cub de apă, costul acestuia va ajunge la 38.47 lei.

hotnews.md

0