578

Drona care detectează Like-uri. Tinerii savanți din Moldova realizează invenții pe banii lor

drona

Doi tineri muncitori și pasionați de inginerie care au crezut în ideea lor au reușit cu multă perseverență să o pună în practică. Cu resurse financiare limitate și fără ajutorul unui mentor, tinerii au construit un sistem centralizat de Drone.

Inventivi și creativi din fire, Dan Butmalai și Valentin Vozian au devenit cei mai buni elevi inovatori ai anului 2017 după ce au creat o dronă funcțională nu doar pentru filmări, dar și pentru identificarea infractorilor, livrare colete etc. Chiar dacă sunt elevi la Liceul Academiei de Științe a Moldovei, băieții nu au beneficiat de bani pentru a-și pune ideile în practică, deoarece instituția activează din bani publici și nu poate acoperi cheltuielile pentru invențiile realizate de elevi. Așa că bugetul de peste 250 de dolari, bani utilizați la crearea dronei, au fost scoși din buzunarele personale ale celor doi tineri. „Am cumpărat materiale din banii noștri. Liceul nu plătește pentru invenții. Au fost bani câștigați din alte concursuri”, spune Dan Butmalai.

Tinerii savanți nu au de la cine învăța meserie

Cercetarea la Liceul AȘM se face pe bază de voluntariat. „Liceul este o instituție de stat. Cu regret, nu acoperă cheltuielile pentru invențiile realizate de elevi, dar pune la dispoziție baza didactică. Atât din partea elevilor, cât și din partea profesorilor este muncă de voluntariat și se realizează cu contribuție financiară proprie”, ne spune Pavel Cerbușca, vicedirectorul instituției.

Inginerie, programare și electronică sunt trei domenii cheie în realizarea unei drone. Fără cunoștințe temeinice în aceste trei sectoare, pasiune și logică, practic nu poți face nimic, spun tinerii savanți. „A fost greu, deoarece nu aveam cu cine ne sfătui. Trebuie să pui mintea în mișcare. Cel mai mult ne-a ajutat internetul. Aveam buget limitat și trebuia să găsim ceva cât de cât stabil. Materialele le-am cumpărat din China”, adaugă Valentin Vozian. Totuși, băiatul menționează că profesorii au contribuit mult la ridicarea nivelului său de cunoștințe în domeniul informaticii. „Nivelul meu la informatică era slab atunci când am venit la Liceul AȘM, iar profesorii m-au ajutat mult”, spune Valentin, originar din satul Copanca, raionul Căușeni.

Acum un an băieții au început să lucreze asupra proiectului „Sistem centralizat de drone”. Invenție cu care au luat premiul I la concursul „Cel mai bun elev inovator Genius”, ediția a X-a, organizat de Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI).

elev
Valentin Vozian, elev la Liceul Academiei de Științe a Moldovei FOTO: Sandu Tarlev

Drona, motivație pentru elevi

Elevii și-au dorit să facă o dronă, deoarece e o lucrare complexă și de perspectivă. „Am văzut că dronele se dezvoltă foarte rapid, dar sunt folosite mai mult pentru filmări. Potențialul lor nu este dezvoltat pe deplin. Ne-am gândit să facem un sistem prin care dronele ar aduce impact mare în securitate, cazuri excepționale, livrări etc. Deosebirea constă în sistemul de repartajare a antenelor și centrul de control. Sistemul e repartizat uniform, raza nu e mai mare de un kilometru, adică la fiecare kilometru este altă dronă. În caz de securitate, dacă se comite o crimă, atunci mașinile de patrulare ajung la fața locului peste 10-15 minute, pe când o dronă ajunge în cateva secunde. Aceasta ajută la identificarea infractorului. Drona poate detecta obiecte. Noi am făcut ca drona să detecteze Like-urile. Am dat să învețe algoritmul, iar acum dacă arăți Like la dronă – îți zice mulțumesc”, explică Valentin Vozian.

elev
Valentin explică cum drona detectează like-urile FOTO: Sandu Tarlev

Cu gândul la studiile în România

Peste câteva săptămâni, elevii vor susține examenele de Bacalaureat. După absolvirea Liceului, aceștia doresc să facă Facultatea de Informatică din cadrul unei universități din România. În acest an, Guvernul de la București a redus numărul de burse acordate studenților basarabeni: de la 5.000 la 2.250 de burse. „România a redus numărul de burse la facultățile cele mai bune. Anul trecut la Iași erau 10-12 locuri, dar anul ăsta e doar un loc. Sunt multe burse la facultățile neîntrebate de tineri. Informatica e dezvoltată în România”, spun îngrijorați băieții.

elev
Dan Butmalai, elev la Liceul Academiei de Științe a Moldovei FOTO: Sandu Tarlev

Dan Butmalai nu este la prima invenție. În anul 2016, tânărul de 18 ani, originar din Cahul, a devenit cel mai bun inventator după ce a creat o mașină de dezamorsare a minelor și a obuzelor neexplodate. „Mașina are încorporat un detector de metale. E un procesor care răspunde de analiza datelor și de ghidarea mașinii. Când se identifică o mină atunci este trimis un semnal aplicației, iar peste un timp explodează mina. Așa păstrăm mașina și dezamorsăm minele”, își amintește Dan.

Altă problemă care-i frământă pe tinerii cercetători este lipsa concursurilor naționale la care să se manifeste. „Anul acesta au fost doar două concursuri mari. În România sunt câte unul pe lună în toate domeniile. Concursurile stimulează elevii și ne motivează să fim mai buni. Concurența foarte mult contează în dezvoltare”, afirmă Dan Butmalai.

drona
Invenția tinerilor de la Liceul Academiei de Științe a Moldovei FOTO: Sandu Tarlev

Chiar dacă nu sunt susținuți financiar de Liceul AȘM, elevii continuă să realizeze lucrări inovative. Bunăoară, liceanul Constantin Pușcașu a inventat un sistem de ghidaj pentru nevăzători, iar Igor Serdeșniuc a realizat un Smart Room pentru prevenirea bolilor pulmonare. Cristian Boicu s-a gândit cum putem comprima datele, încât să economisim spațiul de pe servere, astfel creând așa cum l-a numit tânărul primul cloud de compresie din lume bazat pe inteligență artificială. Adrian Andronic și-a pus ca scop să reutilizeze unitățile de dischetă. Vasile Comerzan a creat un Radio Comerzan, în timp ce Alexandru Tonu a născocit prima reațea electornică de biblioteci din Moldova, iar Petru Zatâc a creat o aplicație mobilă pentru pasionații de matematică.

moldnova.eu

0