493

Vești foarte bune! Din 1 mai, salariul minim în sectorul real se majorează cu aproape 300 lei

De la 1 mai, salariul minim garantat în sectorul real al economiei Moldovei va fi majorat cu 13,3%, de la 2100 până la 2380 lei ($122). Prevederea se conține într-un proiect de hotărâre de guvern, elaborat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi prezentat pentru consultări publice până la 26 aprilie, notează Infotag.

Autorii menţionează că cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de Guvern, în funcţie de creşterea sumară anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional.

La reexaminarea cuantumului s-a ţinut cont de faptul că în 2016 rata inflaţiei a constituit 6,4%, rata de creştere a valorii adăugate brute în anul a fost de 4,8%, iar rata de descreștere a numărului scriptic mediu al salariaţilor a fost de 2%. Rata de creştere a productivităţii muncii este raportul procentual dintre rata de creştere a valorii adăugate brute şi rata de creştere a numărului scriptic mediu al salariaţilor, adică 6,9%. Creşterea sumară anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional este de 13,3%.

Astfel, „cuantumul minim garantat al salariului la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, se stabileşte în mărime de 14,09 lei pe oră sau 2380 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună”.

evenimentul.md

0