982

Important! Partidul Liberal rămâne fără doi deputaţi în Parlament

Partidul Liberal rămâne fără doi deputaţi în Parlament, după ce parlamentarii liberali Artur Gutium și Vladimir Cernat au anunțat miercuri seara că părăsesc fracțiunea. Printre motivele invocate de cei doi figurează „decizii neconforme unui partid de esență liberală și lipsa unei democrații interne”.

De asemenea, a fost menţionată şi modalitatea în care a fost exclus din partid Anatol Șalaru. Anunţurile au fost făcute pe paginile de Facebook ale celor doi parlamentari.

Atât Artur Gutium, cât și Vladimir Cernat au precizat că vor activa în continuare în calitate de deputaţi neafiliat. Totodată, ei au declarat că se vor ghida de programul electoral pentru care au fost votaţi în calitate de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

De asemenea, vor rămâne aproape de valorile democratice și liberale.

Până în prezent fracţiunea PL în Parlament avea 13 deputaţi.

moldova.org

0