942

Igor Dondon a semnat acordul de cooperare RM - Comisia Economică Euroasiatică

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi preşedintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisyan, au semnat azi la Chişinău, în cadrul unui forum, un memorandum de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova.

Acordul nu presupune aderarea ţării la această structură şi nici nu contravine altor acte semnate de Republica Moldova, inclusiv Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, potrivit președintelui Igor Dodon.

„Acordul ce a fost semnat nu contravine altor acorduri semnate, nici Acordului de Asociere cu UE. Republica Moldova trebuie să aibă relații bune și cu Estul și cu Vestul, nu poate să își permită o cortină de fier. Iar diversificarea piețelor de desfacere a produselor moldoveneşti nu trebuie să ducă la pierderea piețelor tradiționale”, a declarat Igor Dodon.

Igor Dodon a precizat că a expediat o scrisoare către conducerea ţărilor-membre ale Uniunii Euroasiatice în care se solicită acordarea statului de observator pentru Republica Moldova în cadrul Uniunii Eurasiatice. Potrivit lui Igor Dodon, în data de 14 aprilie acest lucru va fi examinat la  Bișkek de către președinții a cinci state.

Premierul Pavel Filip a declarat tot azi că memorandumul semnat de președintele Igor Dodon „este nul pentru că nu are nicio valoare juridică”.

24h.md

0