962

Fiica lui Donald Trump şi-a luat oficial job la Casa Albă

Ivanka Trump schimbă regulile la Casa Albă. Fiica cea mare a preşedintelui SUA va deveni oficial consilier a lui Donald Trump, e drept că fără a primi un salariu pentru asta, dar beneficiind de toate beneficiile şi prerogativele pe care le prevede statutul de angajat guvernamental. 

Ea va fi consilier voluntar, având obligaţia de a respecta acelaşi reguli de securitate şi etichetă ca şi ceilalţi agenţi federali angajaţi.

"Am aflat că esistă anumite preocupări în legătură cu recomandările pe care i le fac preşedintelui în calitatea mea de consilier personal, ce respectă în mod voluntar regulile de etică, aşa că voi face acelaşi lucru ca angajat neplătit în Casa Albă, care intră sub incidenţa aceloraşi reguli ca angajaţii federali", a transmis Ivanka Trump, printr-o declaraţie.

"De-a lungul acestui proces, am lucrat îndeaproape şi cu bună credinţă, în beneficiul Casei Albe şi consilierea mea personală a fost una fără precedent, în privinţa naturii rolului meu", a punctat fiica președintelui. 

O sursă apropiată familiei Trump, a declat pentru CNN, decizia a fost luată după „neliniştea“ exprimată cu privire la natura rolului său voluntar, şi cât de etica este această poziţie.

Acum, Ivanka Trump va fi "consilier" al preşedintelui american şi va depune propriul său formular 278, ceea ce se traduce ărion faptul că de aici înainte va fi legată în mod legal de toate normele de etică pe care le presupune funcţia.

"Suntem multumiti ca Ivanka Trump a ales să facă acest pas în rolul ei fără precedent ca prima fiică şi în sprijinul preşedintelui", au declarat, sub protecţia anonimatului, surse din staff-ul de la Casa Albă.

De altfel şi Jared Kushner, soţul Ivankei, este consilier al lui Donald Trump, fiind angajat guvernmental neplătit.

Un oficial de la Casa Albă a confirmat săptămâna trecută că, după câteva luni de la instalarea la Washington, Trump a a infiinţat un birou special de aripa de vest. iar acesta are norme de securitate de top-secret. Mai mult, Ivanka Trump va primi dispozitive de comunicaţii furnizate de guvern.

Nepotism? Criticii au adus în discuţie normativele legii ce priveşte nepotismul, lege adoptată în 1967, care spune că niciun funcţionar public - de la preşedinte până la un manager de nivel minim la o agenţie federală - nu poate angaja sau promova vreo rudă. Însă legea prevede clar că cei care nu corespund normelor legale "nu pot fi plătiţi" de c[tre guvernul federal, ceea ce le dă posibilitatea fiicei şi ginerului lui Trump să renunţe la salariu, atâta timp cât lucrează la Casa Albă.

În fap, atunci când Jared Kushner a intrat oficial în echipa lui Trump, Departamentul de Justiţie a ajuns la concluzia că postul de consilier principal pe care îl ocupă nu încalcă legile federale anti-nepotism.

timpul.md

0