Un indian a primit despăgubire un tren și biroul unui șef de gară
Un fermier din nordul Indiei, care se afla în litigiu cu compania feroviară națională indiană, a primit cu titlu de despăgubiri din partea justiției din această țară un tren și biroul unui șef de gară, relatează AFP.
Din 2014, Sampuran Singh urmărește în instanță Indian Railways pentru că i-a plătit sub valoarea de piață un teren cumpărat pentru construcția unei căi ferate. Judecătorii i-au dat dreptate, dar compania publică a refuzat să plătească.
După ce a inițiat o nouă procedură pentru a-și recupera banii, Sampuran Singh a primit din partea tribunalului un tren expres în locul celor zece milioane de rupii (142.000 de euro) care îi erau datorate.
„Am obosit să pledăm împotriva companiei de căi ferate pentru a recupera arieratele. Tribunalul ne-a cerut să identificăm bunuri pentru a ne recupera banii”, a povestit vineri avocatul său, Rakesh Gandhi.
Pe lângă tren, fermierul a primit în proprietate și biroul șefului de gară din Ludhiana, orașul prin care trece trenul primit de Singh.
Miercuri, reclamantul și avocatul său s-au deplasat în gară unde au așteptat cu răbdare sosirea trenului cu 20 de vagoane, care efectuează zilnic traseul cotidian între New Delhi și Amritsar.
Cei doi i-au prezentat documentele legale mecanicului de locomotivă, dar l-au autorizat să-și continue drumul până la destinație, pentru că imobilizarea lui „ar fi deranjat mii de pasageri”.
moldova.org