Andrian Candu a dezvăluit misterul alegerii viitorului parlament
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, susţine că viitorul Parlament urmează a fi ales prin vot uninominal. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.
„Noi am înregistrat proiectul de lege privind introducerea sistemului uninominal de vot. Urmează dezbaterile cu societate civilă. Proiectul trebuie să treacă şi printr-o expertiză internaţională. Cred că vom reuşi până la alegerile parlamentare din 2018. Mai avem un an şi jumătate şi timpul ne permite. Ştiu că discuţiile nu vor fi uşoare. Dar vom discuta şi îi vom convinge pe colegii din Parlament”, a precizat spicherul.
Andrian Candu a respins versiunea că introducerea votului uninominal va amplifica coruperea deputaţilor: „Coruperea deputaţilor reprezintă şi acum o problemă. Oamenii vor putea să-şi aleagă deputatul concret şi să ceară demiterea lui. Aceste prevederi îi va responsabiliza pe viitorii deputaţi”.
Potrivit preşedintelui Parlamentului, au fost realizate mai multe sondaje, care arată că 70 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova doresc sistemul de vot uninominal, iar în diasporă acest procent este mai înalt.
hotnews.md