628

De la 1 aprilie 2017 pensiile vor fi stabilite conform unei noi formule de calcul

De la 1 aprilie 2017 pensiile vor fi stabilite conform unei noi formule de calcul, potrivit reformei sistemului de pensii. Pemierul Pavel Filip a cerut conducătoriilor structurilor responsabile de  această reformă mobilizare maximă pentru respectarea termenilor stabiliţi a prevederilor reformei.

Astfel, de la 1 aprilie 2017 pensiile vor fi stabilite conform noii formule de calcul. Concomitent, vor fi recalculate pensiile stabilite în perioada 2001-2008. Vor beneficia de valorizarea pensiei peste 80 mii de persoane.

În acelaşi timp, de la aceeaşi dată, pensia va fi indexată cu 6,8%, iar nivelul pensiei minime se va majora de la 961 de lei la 1026 de lei. Cel mai mult – cu 21%, va creşte pensia minimă pentru persoanele care au activat în sectorul agrar.

Premierul a solicitat pregătirea în regim de urgenţă a hotărârilor de Guvern privind recalcularea (valorizarea) pensiei şi privind indexarea pensiei, astfel încât acestea să fie aprobate în următoarea şedinţă a Executivului.

Până acum, au fost anulate privilegiile de stabilire a pensiilor speciale pentru unele categorii de cetățeni: deputați, membri de Guvern, funcționari publici, aleși locali şi a fost asigurat transferul atribuțiilor de stabilire a pensiilor de la 6 instituții de forță la o singură instituţie – CNAS.

De asemenea, s-a lucrat la pregătirea bazei normative și a sistemului informațional pentru implementarea următoarei etape a reformei.

moldova.org

0