4875

Un cuplu s-a aruncat de pe o clădire cu 18 etaje la Botanica (Foto)

Două persoane au decedat după ce s-au aruncat în gol de pe o clădire cu 18 etaje. Tragedia a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:45, pe bulevardul Traian din sectorul Botanica al Capitalei.

Solicitat telefonic, Adrian Jovmir, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Today.MD că preliminar se cunoaște că ar fi vorba despre un suicid.

„Este vorba despre un băiat și o fată, ambii cu vârsta de 20 de ani, care s-ar fi aruncat în gol de pe acoperișul unei clădiri cu 18 etaje. Din nefericire aceștia au decedat pe loc, până la venirea ambulanței”, a menționat Jovmir.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și motivul care i-a făcut pe tineri să ia această decizie.

today.md

0