486

Infrangere pentru Guvernul britanic privind Brexit. Ce se intampla cu cetatenii europeni din UK

Reprezentantii Camerei Lorzilor au votat miercuri seara in favoarea unui amendament la legea de declansare a iesirii natiunii din Uniunea Europeana.

Reprezentantii Camerei Lorzilor au votat miercuri seara in favoarea unui amendament la legea de declansare a iesirii natiunii din Uniunea Europeana, care ii obliga pe guvernanti sa garanteze respectarea drepturilor cetatenilor europeni din Marea Britanie inainte ca premierul sa invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

Votarea acestui amendament reprezinta un mare esec pentru executivul Theresei May, relateaza Reuters.

Amendamentul a reusit sa treaca cu 350 de voturi ”pentru” si 256 ”impotriva”, limitand autoritatea Theresei May in ceea ce priveste declansarea procedurii de retragerea a Marii Britanii din Uniunea Europeana.

Guvernantii vor fi obligati sa publice in maximum trei luni de la declansarea procedurii de iesire o serie de propuneri pentru a proteja drepturile cetatenilor europeni care locuiesc deja in Regatul Unit.

De asemenea, cetatenii europeni vor trebui sa beneficieze in continuare de dreptul de rezidenta in Marea Britanie.

Conservatorii nu se bucura de o majoritate in Camera Lorzilor, insa guvernantii pot in continuare sa abroge amendamentul intr-un vot din Camera Comunelor, care va intarzia insa calendarul promis de prim-ministru cu privire la declansarea iesirii din Uniunea Europeana.

Guvernul Marii Britanii s-a aratat dezamagit de decizia parlamentarilor de a amenda legislatia Brexit-ului.

”Suntem dezamagiti ca lorzii au ales sa amendeze o lege votata de reprezentantii Camerei Comunelor. Pozitia noastra cu privire la cetatenii europeni au fost clarificata in mod repetat. Noi vrem sa garantam cat mai curand posibil drepturile cetatenilor europeni care traiesc deja in Marea Britanie, dar si drepturile britanicilor care locuiesc in alte tari ale UE”, a declarat o purtatoare de cuvant de pe Downing Street.

Unii lorzi cred ca ii pot forta pe guvernanti sa accepte o serie de concesii, insa ministrul de Interne a explicat ca nu exista nicio posibilitate ca executivul sa accepte amendarea legislatiei de autorizare a Brexit-ului.

Premierul Theresa May a promis ca va invoca pana la finele lunii martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care va declansa procesul formal de retragere a Marii Britanii din UE. De asemenea, primele negocieri ar putea sa inceapa abia in luna iunie, dupa informarea celorlalte 27 de tari membre ale UE.

stirileprotv.ro

0