1235

Ce se va întâmpla cu datoria de aproape 6 miliarde de dolari a Transnistriei la gaze, pe care și-a asumat-o Dodon la Moscova

Chișinăul nu intenționează să plătească datoria de aproape 6 miliarde de dolari a Transnistriei la gaze, pe care și-a asumat-o președintele Igor Dodon în cadrul vizitei sale la Moscova. O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Pavel Filip, în cadrul unei întrevederi cu vicepreşedintele „Gazprom”, Valeri Golubev.

Premierul a menţionat că R. Moldova a reuşit în 2016 să achite toate cheltuielile curente la consumul de gaze naturale şi a subliniat importanţa negocierii unui acord privind restructurarea datoriilor acumulate anterior.

Totodată, Pavel Filip a solicitat să fie examinată posibilitatea transferării datoriilor acumulate de regiunea transnistreană către SRL „Tiraspoltransgaz” şi ulterior către administraţia regiunii. La data de 1 ianuarie 2017, datoria pentru livrarea gazului în regiunea transnistreană era de 5790,9 milioane dolari SUA sau 88,6 % din datoria totală a SA „Moldovagaz”.

La rândul său, vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom” a salutat dinamica pozitivă înregistrată pe parcursul anului trecut, arată un comunicat de presă al Guvernului, şi a declarat că restructurarea datoriilor istorice poate fi realizată doar în condiţiile menţinerii achitării cheltuielilor curente în proporţie de 100%. În acelaşi timp, Valeri Golubev a spus că solicitările Guvernului de la Chişinău urmează să fie examinate cu noua conducere a SA „Moldovagaz”.

ziarulnational.md

0