21895

Ce făcea Vlad Plahotniuc acum aproape 20 de ani. Niciodată nu l-ai văzut în această ipostază (Foto)

Noul lider al Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, este unul dintre cei mai enigmatice politicieni din R. Moldova. Până în 2009 se știau prea puține despre omul de afaceri Plahotniuc și era aproape imposibil să găsești o poză cu el. 

Pe internet a apărut o înregistrare care ar fi fost făcută în 1998, atunci când se presupune că Vlad Plahotniuc punea bazele afacerilor sale. 

Actualul lider al Partidului Democrat apare în această înregistrare alături de prietenul său de o viață, Constantin Botnari. Din imagini se vede că cei doi au fost invitați la o nuntă, iar Vlad Plahotniuc îi dă miresei un buchet mare de flori. 

Recent, Vlad Plahotniuc a publicat pe blogul său un text despre care spune ca reprezintă biografia sa, care era practic necunoscută pentru majoritatea cetățenilor R. Moldova. 

Acesta povestește că, imediat după ce s-a întors de la armată, a început să caute noi provocări, noi perspective și a intrat în lumea afacerilor. „La vremea aceea, domeniul afacerilor era unul foarte neclar, a trebuit să experimentez mult până să-l înţeleg. Ca şi mulţi alţi compatrioţi, am făcut şi drumuri în fosta Iugoslavie, până să înceapă războiul, vânzând în pieţele din Belgrad şi Macedonia ceea pentru ce exista cerere atunci. Acolo am trecut prin momente extrem de complicate, erau lupte dure pentru un loc pe piaţa respectivă, cu indivizi care foloseau metode foarte agresive, care controlau piaţa prin teroare. Ei erau mulţi, nu le-aş fi făcut faţă răspunzând doar cu agresivitate. Asta m-a făcut să-mi pun mintea în mişcare şi atunci m-am convins, o dată în plus, cât de superioară este mintea, organizarea şi spiritul de echipă faţă de metodele violente", povestea Plahotniuc.

De asemenea, liderul PD spune că a făcut bani și cu sălile video. „Am încercat şi afacerea pe care o practicau mulţi moldoveni la vremea respectivă, cea cu sălile video, apoi am trecut la prima mea afacere serioasă – o tipografie, în care am investit multă energie şi a fost prima afacere care îmi aducea venituri bune şi constante, tipăream etichete pentru mai multe vinării din Moldova şi de peste hotare, iar la un moment dat ne-am diversificat activitatea şi am devenit cei mai mari importatori de produse de sticlă pentru industria vinului şi a conservelor din R. Moldova". 

Acesta a mai spus că a gestionat afaceri în România, unde vindea producţie tipografică, apoi în Italia, unde a condus o companie de construcţii în cadrul căreia lucrau circa 300 de oameni. 

„Către anul 2001, eram deja un om de afaceri format, cu experienţă şi cu dorinţă enormă de a reuşi mai mult. Anume în acel an mi s-a oferit oportunitatea să dezvolt aproape de la zero întreprinderea Petrom din R. Moldova. Am acceptat această propunere şi, în câţiva ani buni de muncă, Petrom-Moldova a devenit lider pe piaţa din R. Moldova şi unul dintre principalii contribuabili la bugetul de stat. Apoi au urmat afaceri în turism, media, imobiliare, pe care deja le-am putut încredinţa unei echipe de tineri profesionişti pe care mi-am format-o, iar majoritatea dintre ei sunt şi astăzi împreună cu mine", a mai dezvăluit Plahotniuc.

Până a intra oficial în politică, actualul coordonator al coaliției de guvernare spune că a sprijinit mai mulți lideri ai opoziției, dar nu a dat nume.

„Am intrat în politică în 2010, dar m-am implicat în acest domeniu mult mai devreme. În special în anii 2007-2009, am sprijinit în repetate rânduri mai mulţi lideri ai opoziţiei de atunci, am făcut asta pentru că îmi doream ca R. Moldova să nu mai fie o ţară cu o doctrină comunistă, îmi doream ca oamenii de afaceri străini cu care mă întâlneam să nu-mi mai vorbească despre regimul comunist de la noi. Am considerat că Moldova are nevoie de o schimbare profundă şi să-şi aleagă o cale şi un model occidental de dezvoltare, unul care şi-a dovedit eficienţa în alte ţări fost comuniste. Această decizie a mea mi-a produs pagube mari la momentul respectiv, inclusiv anumite consecinţe asupra mea şi a familiei, dar nu am cedat, ştiam că scopul este unul vital pentru R. Moldova", a mai adăugat noul lider al PD.

ziarulnational.md

6