Scandal uriaș în Dubai după ce 25 de modele din Rusia au postat poze provocatoare pe Internet (Foto)
Managerii hotelului ”Waldorf Astoria Dubai Palm Jumeirah” din Dubai, unde camera costă peste o mie de euro pe noapte, a făcut un apel către 25 de modele cunoscute din Rusia, în care le roagă să scoată tag-urile la postările de pe Instagram, pe motiv că le strică imaginea.
Reprezentanții hotelului luxos, de 5 stele, acuză modele din Rusia că aduc prejudicii imaginii foarte bune pe care o are, postând pe rețelele de socializare imagini în care apar mai mult dezbrăcate.
Apelul neobișnuit al managerilor a fost făcut după ce în hotel au fost cazate 25 de modele din Rusia venite la ședințe foto în Dubai. Între shootingurile pentru designerul Anna Chibisova, fetele au făcut și poze provocatoare, pe care le-au postat pe Instagram.
Fetele s-au pozat goale în cada plină cu spume, pe plaja hotelului sau mergând la micul dejun, iar imaginile au atras atenția pe rețelele de socializare.
”Trebuie să înțelegeți că aceasta este o țară arabă. Avem foarte multe plângeri de la familii cu copii. Vă rog să scoateți locația din pozele voastre în care sunteți aproape dezbrăcate și lăsați doar Dubai”, este mesajul managerului către cele 25 de fete, potrivit stirileprotv.ro.
Printre femeile cazate s-au numărat Victoria Bonya, soția miliardarului irlandez Alex Smurfit, actrița Anna Kalashnikova, 44 de ani și starul TV Alena Shishkova, 24 de ani.