1098

Părinţii care nu vor avea grijă de copiii lor vor fi amendați

Amenzi de zeci de mii de lei pentru părinţii care nu vor avea grijă de copiii lor – noile prevederi se regăsesc într-un proiect de lege ce este deja pe masa deputaţilor.

Proiectul va fi discutat de membrii Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului. Astfel, modificările ar putea fi introduse în Codul Penal şi în cel al familiei. Respectiv, în Codul Penal ar putea apărea amenzi de până la 40 de mii de lei pentru părinţii ai căror copii sunt neglijaţi şi lăsaţi în voia sorţii. Mai mult, dacă se vor eschiva de la exercitarea obligaţiilor, iar copilul va ajunge în centre de plasament, vor plăti din buzunare de la 15 mii de lei până la 25 de mii de lei. 

Un alt articol ce va fi introdus în Codul Penal reglementează pedepsele pentru împiedicarea dreptului de a comunica şi a se implica în educarea copilului. Acest fapt se va pedepsi cu amendă de până la 20 de mii de lei sau muncă în folosul comunităţii de până la 120 de ore.

hotnews.md

0