În ce țări exotice ajung mărfurile din Moldova
Moldova a exportat în luna noiembrie a anului trecut cu 30,3% mai mult comparativ cu luna noiembrie a anului 2015.
Potrivit datelor oficiale ale Biroului Național de Statistică, cifra exporturilor s-a cifrat la 217,9 mil. dolari SUA.
În ianuarie-noiembrie 2016, exporturile de mărfuri au totalizat 1851,4 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 2,7%.
Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1213,2 mil. dolari SUA (65,5% din total exporturi), fiind în ceştere cu 1,8% față de perioada corespunzătoare din anul 2015, care a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 1,2%.
Reexporturile de mărfuri străine au însumat 638,2 mil. dolari SUA (34,5% din total exporturi), majorîndu-se cu 4,4% comparativ cu ianuarie-noiembrie 2015. Reexporturile de mărfuri după prelucrare au deținut 22,4% din total exporturi, iar reexporturile de mărfuri clasice, care nu au suferit transformări esențiale - 12,1%.
Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE-28) au însumat 1199,8 mil. dolari SUA (cu 7,2% mai mult față de ianuarie-noiembrie 2015), deținînd o cotă de 64,8% în total exporturi (62,1% - în ianuarie-noiembrie 2015).
Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 20,6% (25,2% - în ianuarie-noiembrie 2015), ce corespunde unei valori de 380,5 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au micșorat cu 16,2%, comparativ cu ianuarie-noiembrie 2015.
Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-noiembrie 2016, comparativ cu perioada similară din anul 2015, relevă majorarea exporturilor către România (+11,9%), Bulgaria (de 2,7 ori), Irak (de 1,9 ori), Germania (+7,7%), Elveția (+22,3%), Malaysia (de 3,2 ori), China (de 1,8 ori), Israel (de 3,7 ori), Polonia (+5,0%), Ucraina (+8,2%), Austria (+17,9%), Ungaria (de 2,0 ori) şi Myanmar (de 4,9 ori), care a favorizat creșterea pe total exporturi cu 8,7%.
În același timp, s-au redus livrările către Kazahstan (-78,3%), Belarus (-20,1%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-16,8%), Federația Rusă (-3,6%), Statele Unite ale Americii (-27,0%), Letonia (-53,2%), Indonezia (-61,7%) şi Cipru (-59,9%), atenuînd astfel creșterea pe total exporturi cu 6,5%.
În ianuarie-noiembrie 2016, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2015 s-au marcat creșteri la exporturile de cereale și preparate pe bază de cereale (+29,7%), mobilă și părțile ei (+26,0%), fire, țesături și articole textile (+46,8%), semințe și fructe oleaginoase (+8,8%), vehicule rutiere (de 2,4 ori), îmbrăcăminte și accesorii (+5,7%), produse chimice organice (de 3,0 ori), mașini și aparate electrice (+4,5%), articole prelucrate din metal (+47,5%), încălțăminte (+21,6%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+3,0%), produse lactate și ouă de păsări (+30,2%), care au contribuit la majorarea pe total exporturi cu 9,1%.
Totodată, s-au micșorat exporturile de legume și fructe (-22,9%), produse medicinale și farmaceutice (-37,7%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-25,6%), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (-19,8%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-41,6%), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumuseţare (-7,8%), petrol, produse petroliere și produse înrudite (-43,3%), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (-63,1%), fibre textile (-80,3%), atenuînd astfel creșterea pe total exporturi cu 6,8%.
Importurile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2016 au însumat 353,7 mil. dolari SUA, cu 7,0% mai puțin față de luna anterioară și cu 5,7% mai mult, comparativ cu luna noiembrie 2015.
În ianuarie-noiembrie 2016 importurile de mărfuri au totalizat 3629,9 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2015 cu 0,1%.
Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 1795,3 mil. dolari SUA (cu 0,1% mai puțin față de ianuarie-noiembrie 2015), deținînd o pondere de 49,5% în total importuri (49,5% - în ianuarie-noiembrie 2015).
Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 920,2 mil. dolari SUA (cu 0,4% mai mult decît în ianuarie-noiembrie 2015), care echivalează cu o cotă de 25,4% în total importuri (25,2% - în ianuarie-noiembrie 2015).
Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-noiembrie 2016, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2015 relevă micșorarea livrărilor din România (-3,3%), Israel (-62,4%), Turcia (-5,5%), Austria (-18,5%), Japonia (-34,9%), Bulgaria (-19,4%), Germania (-2,3%), Kazahstan (-72,6%) şi Uzbekistan (-74,6%), care a influențat diminuarea pe total importuri cu 3,1%.
Totodată, au fost înregistrate creșteri la importurile din China (+6,6%), Belarus (+20,4%), Ucraina (+2,9%), Ungaria (+16,1%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+19,4%), Franța (+11,8%), Spania (+14,3%) și Vietnam (de 1,8 ori), atenuînd astfel scăderea pe total importuri cu 2,5%.
În ianuarie-noiembrie 2016, comparativ cu perioada similară din anul 2015 s-au redus importurile de gaz și produse industriale obținute din gaz (-24,1%), petrol, produse petroliere și produse înrudite (-11,9%), legume și fructe (-19,7%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale (-13,2%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (-29,3%), fier și oțel (-9,7%), metale neferoase (-19,3%), cărbune, cocs și brichete (-52,3%), influențînd la diminuarea pe total importuri cu 5,2%.
Totodată, au sporit importurile de fire, țesături și articole textile (+21,9%), vehicule rutiere (+25,1%), îmbrăcăminte și accesorii (+29,5%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+29,3%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (de 1,9 ori), mașini şi aparate specializate pentru industriile specifice (+6,9%), articole prelucrate din metal (+7,9%), cauciuc prelucrat (+12,7%), pește, crustacee, moluște (+21,8%), piele și blană prelucrate (+23,6%), încălțăminte (+46,9%), atenuînd astfel micșorarea pe total importuri cu 4,5%.
Deficitul balanței comerciale în luna noiembrie 2016 a fost de 135,8 mil. dolari SUA, cu 43,6 mil. dolari SUA (-24,3%) mai mic decît cel înregistrat în luna precedentă și cu 31,6 mil. dolari SUA (-18,9%) - comparativ cu luna noiembrie 2015.
Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor a determinat acumularea în ianuarie-noiembrie 2016 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 1778,5 mil. dolari SUA, cu 52,3 mil. dolari SUA (-2,9%) mai mic față de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2015. Cu țările Uniunii Europene (UE-28) balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de 595,5 mil. dolari SUA (în ianuarie-noiembrie 2015 - 678,1 mil. dolari SUA), iar cu țările CSI - de 539,7 mil. dolari SUA (în ianuarie-noiembrie 2015 - 462,6 mil. dolari SUA).
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-noiembrie 2016 a fost de 51,0%, față de 49,6% înregistrat în aceeași perioadă din anul 2015.
Persoanele fizice au importat în ianuarie-noiembrie 2016 mărfuri și produse în valoare de 99,1 mil. dolari SUA, cu 43,8% mai mult față de perioada corespunzătoare din anul 2015. Majorarea importurilor a fost condiționată, în principal de creșterea livrărilor de autoturisme și autovehicule (+38,1%), cărora le-au revenit 87,0% din importurile realizate de persoanele fizice.