3452

Super-limuzina Lexus revine cu un design fabulos si evita singura pietonii care ii sar in fata (Foto)

În Ianuarie 1989 la North American International Auto Show își făcea debutul marca Lexus, și nu oricum, ci cu o limuzină de lux ce voia și reușea să rivalizeze cu Clasa S de la Mercedes-Benz, modelul LS 400.

28 ani mai târziu, tot la Detroit, Lexus dezvăluie a cincea generație a navei amiral, noul LS 500. Designul continuă trendul agresiv pe care merge Lexus, încercând să se îndepărteze de imaginea de mașină liniștită și pragmatică.

Primele patru generații ale lui Lexus LS au avut toate motoare V8, însă noul model renunță la doi cilindri și vine cu un V6 biturbo de 3.5 litri ce dezvoltă 415 CP și 600 Nm. Nu cred că va simți cineva lipsa V8-ului. Transmisia este evident automată, o unitate nou-dezvoltată cu 10 rapoarte. Mă întreb unde se va opri războiul acesta al treptelor cutiilor automate. Sprintul 0-100 km/h este realizat în 4.5 secunde, cu 0.3 secunde mai rapid ca Mercedes-Benz S500.

LS 500 este dezvoltat pe noua platformă modulară globală folosită și de coupe-ul LC 500, dar alungită în cazul limuzinei. Lexus laudă rigiditatea și suspenia noului model, ce coboară mașina atunci când te urci în ea. Alte dotări de confort sunt tabletele destinate locurilor spate și scaunele ce îți pot face masaj Shiatsu.

Probabil cea mai impresionantă dotare de siguranță de pe noul LS 500 este sistemul de recunoaștere a pietonilor ce în cazul unei coliziuni iminente frânează singură mașina și virează pentru a evita persoanele ce altfel ar fi fost lovite.

Prețurile pentru noul vârf de gamă al japonezilor nu au fost anunțate încă, însă așteptați-vă ca un LS 500 să coste cât un Mercedes-Benz S500, dar să fie puțin mai bine echipat.

superspeed.tv

1