731

Patru funcționari și un director, reținuți pentru tăierea ilegală de pădure, la Bălți

Alţi 5 funcţionari de stat au fost reţinuţi aseară la Bălţi în dosarul defrişărilor ilegale de pădure. Este vorba despre cazul, anunţat acum două săptămâni, când au fost reţinuţi doi oameni de afaceri, învinuiţi de procurori de defrişarea ilegală a 9 hectare de pădure din zona forestieră Ivanovca şi construirea unui bazin acvatic şi a două drumuri de acces.

Aseară, în cadrul aceleiaşi cauze, au fost reţinuţi directorul Întreprinderii pentru silvicultură Bălţi, doi pădurari, un inginer şi un inspector din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat Făleşti. Funcţionarii sunt bănuiţi că au manifestat neglijenţă prin controlul insuficient efectuat la arendaşii celor 9 hectare de pădure şi şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu prin neîntocmirea proceselor-verbale corespunzătoare.

Cele cinci persoane se află în prezent în izolator, fiind reţinute pentru 72 de ore. Pe numele lor, au fost deschise două cauze penale - pentru neglijenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, iar dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 6 ani de puşcărie.

Cauza se află în gestiunea Direcţiei generale nord a CNA, iar urmărirea penală se desfăşoară sub conducerea Procuraturii anticorupţie.

agora.md

0