Ministerul Educației inițiază verificări în toate grădinițele, școlile și liceele din țară
Ministerul Educației a solicitat organelor locale de specialitate în domeniul învățământului efectuarea verificărilor, în regim de urgență, a calității și termenului de valabilitate al produselor alimentare. O dispoziție în acest sens a fost semnată astăzi, de către ministrul educației Corina Fusu.
Potrivit documentului, va fi verificat cine este producătorul/prestatorul de servicii de asigurare cu produse alimentare; prezența certificatelor de calitate și a produselor conform descrierii indicate și certificate; corespunderea/ necorespunderea termenului de valabilitate a produselor alimentare achiziționate.
Organele locale de specialitate în domeniul învățământului urmează să prezinte Ministerului Educației informații despre rezultatele verificărilor până la data de 30 noiembrie 2016.
politics.md