1392

Ministrul rus al Economiei, reținut: A primit mită de două milioane de dolari

mita, retinut
Ministrul rus al Economiei Alexei Oulioukaïev a fost arestat, fiind suspectat că a primit o mită de 2 milioane de dolari, a anunţat, marţi, principalul organism anticorupţie din Rusia, Comitetul de investigaţie, scrie agenţia Belga, potrivit adevarul.ro.

Într-o declaraţie, comisia de anchetă a precizat că Oulioukaïev a fost arestat ca parte a unei investigaţii de corupţie pe scară largă. Declaraţia menţiona că ministrul Economiei a primit 2 milioane de dolari (1,86 milioane de euro), luni, în schimbul unei evaluări "pozitive" a achiziţiei companiei Bashneft de către gigantul petrolier rus Rosneft, în octombrie anul trecut.

"Oulioukaïev a fost prins în flagrant în timp ce a primit o mită", a spus Svetlana Petrenko, un purtător de cuvânt al Comitetului de investigaţie, potrivit BBC.

Oulioukaïev a fost arestat după ce a fost interogat de către anchetatori. Urmărirea penală va fi iniţiată în curând împotriva ministrului, a anunţat Comitetul de anchetă rus, care raportează direct preşedintelui Vladimir Putin.

Oulioukaïev este cel mai înalt oficial rus care a fost reţinut, de la tentativa de lovitură de stat din 1991 din vremea URSS. El s-ar putea confrunta cu o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între opt şi 15 ani, dacă va fi găsit vinovat.

Oulioukaïev a fost numit ministru al economiei în 2013. Înainte de aceasta, el a fost vice-preşedinte al băncii centrale a Rusiei pentru un deceniu.

Rosneft, care este controlat de guvernul rus, a cumpărat 50% din Bashneft pentru 330 miliarde ruble (5 miliarde de dolari), în luna octombrie.

Un purtător de cuvânt al Rosneft a declarat agenţiei de ştiri Tass că au achiziţionat pachetul Bashneft "în conformitate cu legislaţia rusească pe baza celei mai bune oferte comerciale făcute către banca de operare".

publika.md

0