1845

Haos, furie și pagube considerabile după ce ieri o macara a agăţat firele de troleibuz (Video)

accident, fire de troleibuz
Haos la intersecţia străzilor Ion Creangă şi Alba-Iulia din Capitală. Ieri, o macara, care era transportată de un camion, a rupt firele electrice. Din această cauză, zeci de troleibuze au rămas blocate în trafic, formând ambuteiaje imense. În urma incidentului, două maşini au fost ușor avariate. 

Macaraua aflată pe transportator a agățat liniile de curent, iar aproximativ 100 de metri de cabluri electrice au căzut la pământ. Zeci de troleibuzele de pe liniile 22, 4, 28 și 21 au rămas blocate.

Iată ce spun unii şoferi:

"A căzut cablul şi mi-a zgâriat maşina".

"Camionul traversa cercul şi cred că a agăţat ceva şi m-a lovit şi pe mine şi automobilul".

Potrivit martorilor, macaraua pe care o transporta camionul era mult prea mare. Potrivit reprezentanţilor Regiei Transport Electric, camionul nu avea dreptul să circule pe acolo.

"Această mașină nu este prevăzută pentru a transporta o macara. Pagubele sunt considerabile", a declarat Ghenadie Zadeseneţ.

Şoferul camionului a spus că avea autorizaţie și a dat vina pe liniile de troleibuz:

"Linia aici e mai joasă şi am trecut şi am agăţat-o şi s-a rupt şi gata. Asta e. Am trecut partea aia, era sus tot, frumos am trecut. Aici e mai joasă".

Șoferii blocați în trafic nu și-au putut stăpâni furia: "E bardac la noi în țară, ce părere poți să ai".

Poliţia urmează să decidă dacă va intenta o cauză penală.

"Urmează să stabilim. Toţi şoferii au fost îndreptaţi la dispensarul narcologic republican, pentru a stabili dacă au consumat sau nu băuturi", a declarat Sergiu Cijov, locotenet major.

Mijloacele de transport au fost redirecţionate pe strada Alba Iulia și Constituției.


publika.md

0