627

Alegeri SUA: FBI obține mandatul de a examina e-mailurile lui Hillary Clinton

email, hillary clinton
Agenții Biroului Federal de Investigații (FBI) au obținut un mandat care le permite să examineze mesajele din corespondența electronică privată a candidatei democrate la președinția Statelor Unite, Hillary Clinton, date recent publicității, informează Agerpres.

Anunțul vine după ce politicianul democrat Harry Reid i-a trimis azi o scrisoare directorului FBI James Comey în care l-a acuzat că a încălcat legea și că a încercat să îi dea o lovitură electorală lui Clinton când a dispus redeschiderea anchetei în cazul e-mailurilor.

Mandatul le va folosi agenților pentru a determina dacă ele sunt sau nu relevante în ancheta cu privire la serverul folosit de Hillary Clinton, în timp ce era șefa diplomației americane, pentru corespondența secretizată.

Distanța în sondaje între candidata democrată și rivalul său republican Donald Trump se redusese duminică, în contextul anunțării de către directorul FBI a redeschiderii dosarului corespondenței electronice a fostului secretar de stat, relatează AFP.

Hillary Clinton, în continuare considerată favorită, a revenit duminică în Florida, stat-cheie în cursa pentru Casa Albă. Avansul ei a scăzut în media ultimelor sondaje, ajungând acum la +0,8%, potrivit Real Clear Politics. Un nou sondaj de opinie duminică îl indica chiar pe adversarul său republican Donald Trump învingător cu 46% din preferințele alegătorilor față de 42% pentru Clinton (New York Times Upshot/Siena College).

radiochisinau.md

0