1756

La Chișinău va avea loc ediția a II-a a „Zilelor Filmului Românesc”

film, festival
În perioada 20 și 23 octombrie, la Cinematograful Odeon va avea loc Zilele Filmului Românesc la Chișinău, unde vor participa mai mulți invitați speciali.

În această perioadă vor fi ecranizate 7 din cele mai noi și de succes producții românești, printre care „Sieranevada” de Cristi Puiu şi „Inimi cicatrizate” de Radu Jude, dar şi clasicul „La Moara cu noroc” de Victor Iliu.

A doua ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău îi va avea ca invitaţi speciali şi pe cunoscutul actor Alexandru Papadopol şi regizorul Andrei Cohn, care vor discuta cu publicul după proiecţia lungmetrajului „Acasă la tata”, inclus în 2015 în competiția oficială a Festivalului de la Sarajevo.

Regizorul Marian Crişan îşi va prezenta de asemenea cel mai nou film, thrillerul „Orizont”, selectat în 2015 în competiţia internaţională a Festivalului de la Tallinn. Marian Crişan şi actorul principal András Hatházi vor fi prezenţi pentru discuţii cu publicul după proiecţie.

Intrarea va fi liberă.

Organizatorii evenimentului sunt Asociația Cineaștilor Independenți din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și Casa de producție ROVA FILM (România).

Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) din România, Uniunea Cineaştilor (UCIN) din România și ICR ”Mihai Eminescu”, Chișinău.

Parteneri: Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Republica Moldova, Studioul MOLDOVA FILM, Arhiva Națională de Film (România), RAQUETTE, PRINT CARO, LUCRU MANUAL MOLDOVA, TONI URSACHI, SAL PAN (România), Cinema ODEON DIONIS GROUP (Moldova).

curentul.md

0