1134

Taifunul Mindulle s-a soldat în Japonia cu un deces și 60 de răniți

decesuri, japonia
Taifunul Mindulle, al nouălea din Asia în acest sezon, a provocat pagube în partea de est a Japoniei, soldându-se cu decesul unei persoane și cu rănirea altor 60 de persoane, transmite Agerpres.

Sosit luni dimineața în sud-estul Japoniei, acest ciclon tropical s-a îndreptat apoi spre nord-estul arhipelagului, traversând Tokyo și împrejurimile sale.

În cele opt prefecturi afectate, inclusiv capitala, s-au înregistrat inundații iar autoritățile temându-se de efectele acestora și ale unor posibile alunecări de teren au recomandat, ca o măsura de precauție, evacuarea a peste o jumătate de milion de persoane din locuințele lor.

O femeie de 58 de ani, a murit în Sagamihara (suburbiile sudice ale capitalei Tokyo), a anunțat NHK și, de asemenea, au fost rănite 25 de persoane în Chiba, 16 în Ibaraki, 8 în Kanagawa, 6 în Saitama și 3 în Tokyo.

Transporturile au fost grav perturbate luni, peste 500 de zboruri fiind anulate, iar unele trenuri rămăseseră încă pe loc marți dimineața, în timp ce taifunul a ajuns în insula Hokkaido, unde a continuat să deverseze cantități mari de apă.

Această regiune din nordul îndepartat al arhipelagului mai fusese traversată înainte de un alt taifun cu ploi abundente.

Taifunul Mindulle a creat, de asemenea, neliniște în regiunea Fukushima.

La Fukushima Daiichi, devastat de tsunami-ul din martie 2011, nivelurile de radioactivitate din fose au crescut datorită potopului de apă care a drenat substanțele contaminate, a menționat într-un e-mail operatorul centralei nucleare de la Fukushima, Tokyo Electric Power (Tepco).

Între 20 și 30 de taifunuri traversează în fiecare an Asia, aproximativ jumătate dintre acestea afectând Japonia.

radiochisinau.md

0