10738

De la vânzător la McDonald's la milionar: povestea incredibilă a unui adolescent

poveste, milioane
Robert Mfune avea doar 16 ani atunci când a învăţat principiile de bază ale tranzacţionării binare. El a început să schimbe acţiuni de acasă, la vârsta de 17 ani, iar doi ani mai târziu a strâns suficient pentru a-şi cumpăra un Bentley de 150.000 de euro şi a cumpăra o nouă casă mamei sale.

La 16 ani, Mfune avea două servicii: lucra la McDonald's ca vânzător şi era asistent la o firmă de brokeraj, unde a avut ocazia să înveţe lucrurile de bază în tranzacţionarea pe bursă. "Urmând colegiul, lucrând la McDonald's şi ca asistent la firmă - a fost cea mai grea perioadă din viaţa mea", povesteşte tânărul. "Dar am înţeles că dacă vrei să reuşeşti, trebuie să suferi câţiva ani."

La vârsta de 17 ani a deschis pe un site de tranzacţii un cont pe numele mamei sale, pentru că el nu respecta criteriile de vârstă, şi a reuşit să câştige sume impresionante de bani.

Mfune a investit apoi în cafenele şi case în Anglia, diverse proprietăţi în Africa de Sud şi în mai multe maşini, având o flotă ce include un Range Rover şi un Bentley. "E distractiv să ai maşini, dar nu pun prea mare preţ pe ele; pentru mine contează familia, prietenii şi iubirea", a spus tânărul broker într-un interviu acordat celor de la Daily Mail. "Scopul meu este să fac oamenii fericiţi - şi vreau să mă asigur că toţi au lucrurile de care au nevoie."

businessmagazin.ro

0