1606

Comerțul extern al Transnistriei s-a redus cu 25%

comert extern, transnistria
Comerțul extern al regiunii separatiste transnistrene s-a redus, conform datelor valabile la 1 august 2016, cu 25 la sută, în comparație cu perioada similară a anului trecut.

Astfel, importurile au înregistrat o scădere de 31%, iar exporturile – 12%, transmite IPN.

De asemenea, în cadrul unei ședințe operative convocate pentru a analiza situația economică din regiune, șeful așa-zisului Guvern de la Tiraspol, Pavel Prokudin, a anunțat că și volumul producției industriale s-a micșorat cu peste 9 la sută, față de anul trecut.

Din cauza reducerii acestor indicatori, fondul de pensionare din Transnistria ratează o bună parte din venituri. Toate pensiile și indemnizațiile pentru luna iulie au fost achitate cu ajutorul unor împrumuturi externe, dar, dacă situația nu se va îmbunătăți, la sfârșitul anului fondul de pensionare ar putea înregistra un deficit îngrijorător, s-a menționat în aceeași ședință, relatează presa transnistreană.

radiochisinau.md

0