1297

Satul cu cele mai multe poduri?

poduri, sat
Podul de la Zina lui Boldișor, podul de la Alexandru Savin, de la Iulia Lupu, de la poarta preotului, de la Ulian Luncașu, Sava Lefter, Gheorghe Rusu, de la Bereasa, de la magazinul lui Mitrofan, de la Colea Drăgan…

Probabil, locuitorii satului Grozești și-au dat seama că e vorba de podurile și podețele din satul lor. Trec zilnic peste ele, fără să conștientizeze cît de multe sînt. Nici nu le știu cu exactitate numărul.

Știu doar că fără acestea localitatea s-ar fi transformat demult într-o mlaștină mare, așa cum, de fapt, și era la începuturi și după cum povestesc bătrînii satului.

”Să știți că doar în momentul în care m-ați rugat să enumăr podurile din sat am înțeles cît de multe sînt”, a recunoscut fostul primar de Grozești, Elena Dobzeu, în prezent directoarea liceului de aici. A recunoscut că nu cunoaște numărul exact al podurilor din sat. Știe doar cu certitudine că oamenii au grijă de podurile din mahalalele lor, le curăță de nămol, le mai repară cu forțele proprii și banii proprii.

”Chiar și în aceste zile au loc lucrări de reparație și amenajare la un pod din sat. Oamenii din preajmă s-au mobilizat, au adunat bani, au cumpărat materiale de construcție și acum se ocupă  de reparația lui”, a mai povestit Elena Dobzeu.

Podurile se află și în vizorul primăriei. ”În perioada în care am fost primar, am reparat cîteva poduri din surse din bugetul local. Am obținut o finanțare pentru realizarea unui proiect de la Fondul Ecologic, grație căruia am construit și un canal de scurgere a apelor pluviale, care ne dădeau mari bătăi de cap în timpul ploilor puternice”, își amintește dînsa.

De soarta podurilor din Grozești se îngrijește și actualul primar, Silvia Crîșmaru. Chiar dacă nici ea nu a putut să ne spună din prima numărul exact al acestora, peste ceva timp a revenit cu o informație exactă. ”La Grozești, în prezent, sînt șapte poduri de-a lungul satului peste rîpa care îl desparte în două și încă cinci poduri care întretaie drumul central. În total, avem 12 poduri”, a spus dînsa.

Pe lîngă acestea, satul este plin cu podețe, care leagă ulicioare mai înguste. ”Satul nostru este situat în lunca Prutului și vă dați bine seama că este un loc mlăștinos, unde, fără poduri și podețe, ar fi imposibil de circulat”, a explicat Silvia Crîșmaru, după care a mai făcut o precizare: reparația podurilor și podețelor din sursele bugetului local este prevăzută în Strategia de dezvoltare a satului pentru următorii patru ani, adică în perioada 2016-2020, document care urmează să fie aprobat la următoaea ședință a aleșilor locali.

expresul.com

0