833

Raportul „Poșta Moldovei” se amână. Comisia mai are nevoie de timp

comisie, poşta moldovei
Comisia specială parlamentară pentru verifica activității întreprinderii de stat „Poşta Moldovei” cere din nou timp suplimentar pentru prezentarea raportului. După ce și-au luat timp suplimentar în luna mai, președintele comisiei, liberal-democratul Grigore Cobzac a declarat că mai deputații mai au nevoie de trei săptămâni, până la 29 iulie.

Potrivit membrului comisiei, depotatului din Platforma Social Democrată, Anatol Zagorodnîi, mai este nevoie de audierile a 3-4 persoane, după care Comisia poate prezenta plenului rezultatele anchetei.

Amintim că pe 14 aprilie Parlamentul a adoptat proiectul de hotărâre privind crearea unei comisii de anchetă, care va verifica activitatea întreprinderii de stat „Poşta Moldovei”. Motivul pentru crearea acesteia ar fi declarațiile fostului Șef al Serviciului control financiar și audit intern din cadrul Î.S. „Poșta Moldovei”, Sergiu Cebotari. În cadrul unor emisiuni televizate acesta a declarat, precum că angajații instituţiei au fost implicați în transportării ilegale, în afara ţării, a substanţelor anabolizante.

Comisia este compusă din 9 persoane. Aceștia sunt Grigore Cobzac (PLDM), Vladimir Cernat (PL), Anatol Zagorodnîi (Platforma Social Democrată), Marcel Raducan și Vladimir Andronache (PDM), Andrian Lebedinschi, Grigore Novac (PSRM), Vasilii Panciuc (PCRM), Nae-Simion Pleșca (grupul foștilor deputați PLDM).

Pe 13 mai Grigore Cobzac a mai cerut timp suplimentar din motivul că activitatea Comisiei a fost stopată din cauza sărbătorilor de Paște.

deschide.md

0