Federația Rusă va continua să dea bani pentru proiectele din UTA Găgăuzia
Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Farit Muhametșin a spus că Rusia va investi în 44 de proiecte de pe teritoriul Găgăuziei, nominalizate în cadrul formului „Gagauzia Invest-2015”, informează Politik.md cu referire la gagauzinfo.md.
Potrivit sursei, este vorba despre 44 de întreprinderi moldo-ruse, care vor fi deschise în autonomia găgăuză. Ambasadorul a spus că vede o perspectivă clară de dezvoltare a relațiilor dintre regiunile Federației Ruse și cele ale Găgăuziei.
„Locuitorii din Găgăuzia își doresc dezvoltarea regiunii, atât din punct de vedere economic, cât și umanitar. Mai multe acorduri de cooperare semnate între cele două părți deja sunt activ puse în funcțiune”, a spus diplomatul, în cadrul unei vizite în Ceadîr-Lunga.
El a adăugat că în scurt timp va fi deschisă o reprezentanță a Găgăuziei în Sankt-Peterburg, dar și un centru de logistică în aproprierea Moscovei, unde vor fi recepționate mărfurile agenților economici găgăuzi.
De asemenea, ambasadorul spune că Rusia va continua să aducă în UTA Găgăuzia ajutor umanitar sub formă de: tehnică, autobuze școlare și echipament medical.
politik.md