544

Rusia anunţă că şi-a retras din Siria circa 30 de avioane militare, inclusiv toate aparatele Su-25

siria, federaţia rusă
Federaţia Rusă şi-a retras din Siria circa 30 de aparate de zbor, inclusiv toate avioanele de atac Su-25, precum şi o bună parte din efectivele militare care le deserveau, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.

„Am arătat retragerea trupelor noastre de la baza aviatică Hmeimim. În mod concret, au fost retrase aparatele de zbor - bombardiere, avioane de asalt Su-25. Astfel, aparatele Su-25 au fost retrase în totalitate de la această bază aviatică”, a spus Konaşenkov.

El a precizat că, per total, în Rusia au revenit circa 30 de aparate şi o parte din efectivele care se ocupau cu deservirea tehnică, cu transportul de muniţii şi de alte mijloace materiale.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Konaşenkov a informat că în jur de 300 de combatanţi au încercat marţi să străpungă poziţiile armatei siriene în zona Alep. Potrivit reprezentantului oficial al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, este dificil să se înregistreze un armistiţiu în Alep, din cauza faptului că aproape zilnic terorişti atacă oraşul şi zonele învecinate.

De asemenea, Konaşenkov a afirmat că procesul de anihilare a teroriştilor în Siria s-ar accelera dacă ar fi blocată alimentarea lor dinspre Turcia. „Cele mai problematice zone se află în nordul Siriei, în regiunea Alep şi în special la frontiera turco-siriană. Tocmai din această direcţie are loc, după cum am atenţionat în repetate rânduri, alimentarea teroriştilor, atât cu efective umane, cât şi cu muniţii şi alte resurse materiale. Dacă aceste surse vor fi blocate, cred că totul se va desfăşura mult mai repede”, a spus Konaşenkov.

jurnal.md

0