3488

Tragedia care a schimbat istoria lumii. Ce nu știai despre Cernobîl (Video)

tragedie, cernobil
Pe 26 aprilie 1986, reactorul numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, provocând cea mai mare catastrofă nucleară din istorie.

Accidentul nuclear de la Cernobîl este unul din cele doar două evenimente de nivelul 7 pe Scară Internaţională a Evenimentelor Nucleare şi, totodată, cel mai mare dezastru creat de om din istorie.

Peste 800.000 de oameni au fost nevoiţi să se expună la niveluri enorme de radiaţii pentru a putea minimiza consecinţele accidentului. 25.000 dintre aceştia au murit, iar peste 70.000 sunt invalizi. Mai mult, 20% dintre decese au fost cauzate de sinucideri.

Ploaia radioactivă cauzată de dezastru a parcurs distanţe enorme, ajungând chiar şi până în Irlanda.

Rămăşiţele reactorului distrus în urmă dezastrului din 1986 vor rămâne radioactive încă aproximativ 1000 de ani.

Deşi au trecut 30 de ani de la dezastru, nivelul de radiaţii este atât de ridicat în zona încât muncitorii responsabili pentru reconstrucţia sarcofagului care acoperă rămăşiţele reactorului distrus au voie să lucreze doar cinci ore pe zi timp de o luna, după care primesc 15 zile de odihnă. 

Oficialii ucrainieni estimează că zona cel mai puternic afectată nu va putea găzdui fiinţe umane în totală siguranţă pentru cel puţin 20.000 de ani.

publika.md

0