1464

Banca Mondială va acorda 80 de milioane de dolari pentru reabilitarea drumurilor din Moldova

suma, banca mondiala
Banca Mondială va oferi 80 de milioane de lei pentru reparația drumurilor locale din țara noastră. Anunțul a fost făcut de Managerul de țară al Băncii Mondiale în Moldova, Alex Kremer, la o întrevedere cu premierul Pavel Filip.

Oficialii au discutat despre perspectivele negocierii unui nou Acord cu FMI. Alex Kremer a salutat aprobarea recentă a pachetului de acte legislative ce vizează consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), precum și cooperarea autorităților în vederea pregătirii noului proiect privind declararea averii și intereselor personale.  

Cei doi s-au referit și la unele aspecte tehnice ce țin de pregătirea și lansarea unor proiecte finanțate  de Banca Mondială. În context, Alex Kremer a informat că astăzi a fost semnat Acordul de finanțare privind proiectul de îmbunătățire a drumurilor locale, ce prevede acordarea asistenţei de 80 de milioane de dolari pentru proiecte de reabilitare a drumurilor locale (peste 300 km), acesta urmând a fi semnat şi ratificat de autorităţile Republicii Moldova.      

De asemenea, au fost abordate  aspecte privind implementarea proiectelor ce vizează reformele de modernizare a sistemului fiscal și a  sectorului energetic, dar şi a pregătirii unui nou proiect de susținere bugetară în perspectiva semnării noului Acord cu FMI.

agora.md

0