603

Schimbare la varf in ierarhia firmelor ruse: Rosneft a depasit Gazprom

rosneft, gazprom
Rosneft OJSC a devenit cea mai valoroasa companie din Rusia, deoarece capitalizarea sa de piata a depasit-o pe cea a Gazprom PJSC, pentru prima data de cand se tranzactioneaza actiunile lor la bursa, respectiv 2006, transmite Bloomberg.

 Actiunile Rosneft au urcat luni la pranz cu 4,8% la Bursa de la Londra, majorand capitalizarea de piata a celui mai mare producator rus de titei la 52 miliarde de dolari. Titlurile Gazprom au urcat cu 0,3%, majorand capitalizarea de piata a celui mai mare producator mondial de gaze naturale la 51 miliarde de dolari, scrie Agerpres.

În 2008, decalajul între valoarea de piata a Gazprom si cea a Rosneft era de peste 250 de miliarde de dolari. Rosneft a redus diferenta prin achizitii masive, în timp ce Gazprom se confrunta cu majorarea concurentei pe piata interna, inclusiv de la Rosneft, si cel mai redus pret al gazelor naturale din ultimul deceniu înregistrat în Europa. 

Rosneft si-a majorat fluxul de numerar disponibil si va inregistra rezultate si mai bune dupa redresarea pretului la titei, in timp ce fluxul de numerar disponibil al Gazprom este in scadere si este putin probabil ca tendinta sa se inverseze curand, a apreciat analistul Ildar Davletshin, de la Renaissance Capital. Gazprom inca depaseste Rosneft in privinta productiei. Rezervele sale de gaze naturale si titei se ridica la echivalentul a circa opt milioane de barili pe zi, in timp ce Rosneft pompeaza in jur de cinci milioane de barili pe zi. 

Gazprom, cel mai mare producator mondial de gaze naturale, asigura o treime din necesarul de gaze naturale al Europei.

protv.ro

0