Președintele Consiliului de Administrație al „Moldasig”, reținut de CNA
Preşedintele Consiliului de administraţie al SA „Moldasig”, fost membru al Consiliului de Administrație al Moldova-Agroindbank, Stela Pahomi, a fost reţinută de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de spălare de bani şi însuşire în proporţii deosebit de mari.
Stela Pahomi a fost plasată în izolatorul CNA pentru 72 de ore şi este cercetată penal în calitate de bănuită. Potrivit informaţiilor preliminare, ea este bănuită că, în complicitate cu alte persoane, a comis infracţiunea de dobândire prin înşelăciune a acţiunilor BC „Moldova-Agroindbank” SA, precum şi infracţiunea de spălare a banilor, cauzând daune în proporţii deosebit de mari acţionarilor instituţiei, estimate la aproximativ 20 de milioane de lei.
Analizând probele acumulate, s-a stabilit că, având scopul de a sustrage un număr de acţiuni de la proprietarii acestora, bănuita a organizat o schemă prin care i-a deposedat pe aceştia de 17.189 de acţiuni.
Pentru realizarea planului său, femeia a organizat falsificarea unor procuri prin care s-a dat dreptul unei terţe persoane să reprezinte interesele acţionarii de facto, fără ca acţionarii să cunoască acest lucru. Ulterior, deţinătorul procurii, acţionând ilegal din numele acţionarilor, a transferat un pachet de acţiuni pe conturile unei companii off-shore. Ofiţerii de urmărire penală au mai constatat că, pentru ştergerea urmelor infracţiunii, bănuita a organizat o altă schemă prin intermediul căreia a tăinuit documentele care au stat la baza tranzacţiilor ilegale cu acţiunile BC „Moldova-Agroindbank” SA.
Din materialele anchetei a rezultat că aceasta ar fi convenit cu câţiva poliţişti organizarea unei ridicări fictive a actelor dubioase de la sediul unui Registrator, iar după aceasta documentele au fost declarate dispărute. Dacă va fi găsită vinovată, reţinuta riscă până la 15 ani de închisoare. Pe aceeaşi cauză, angajaţii poliţiei au statut de învinuit şi sunt cercetaţi în stare de libertate. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.
zdg.md