1215

Lovitură pentru foștii conducători ai Transnistriei

transnistria, deputati
Foștii conducători ai nerecunoscutei republici transnistrene și membrii familiilor acestora vor fi lipsiți de mai multe privilegii. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în primă lectură de așa-numiții deputați din sovietul suprem de la Tiraspol. Documentul îi vizează pe „ex-președinții” Transnistriei, adjuncții lor și foștii președinți ai sovietului suprem.

Potrivit proiectului, va fi modificat mecanismul prin care foștii conducători ai regiunii beneficiază de mașini de serviciu, va fi redus personalul din pază și alte servicii care îi deservesc pe ex-președinți, vor fi reduse indemnizațiile pentru sănătate, iar privilegiile pe care le au în prezent membrii famiilor vor fi anulate în totalitate, crie novostipmr.ru.

Așa-zișii deputați transnistreni examinează și posibilitatea lipsirii foștilor conducători ai regiunii de imunitate, astfel încât aceștia să poată fi trași la răspundere, dacă au încălcat legile.

ziarulnational.md

0