973

O zonă secretă a fost făcută publică cu ajutorul Google Earth. Ce testează aici în mare taină americanii (Foto)

americani, zona secreta
De curând, circulă pe internet o imagine în care apare o bază militară secretă amplasată în deşertul din statul american Nevada.

Experţii în securitate susţin că aici sunt testaţi senzorii care acţionează dronele folosite de armata SUA.

În fotografia captată cu ajutorul Google Earth apare o fâşie de asfalt, în cadrul aşa-numitei "Area 6", parte a complexului de testare Yucca Flat, situat la doar 12 km nord-est de binecunoscuta Area 51. După cum se poate vedea în imagine, pista se află în prelungirea unor hangare, în care specialiştii presupun că se află aparate de zbor ce urmează să fie folosite în scop mlitar.
zona secreta, americani
Area 6 (Foto: tabletlowcost.com)

Deocamdată nu se cunoaşte numele zonei identificate pe hărţile satelitare. Cu toate acestea, ea poate fi observată cu uşurinţă de cei care se află în apropierea bazei Yucca Flat. Acest complex este cunoscut pentru faptul că a găzduit  de-a lungul timpului numeroase teste nucleare.

Pista de la Yucca Flat este folosită în momentul de faţă atât de către Departamentul de Apărare, cât şi de Departamentul pentru Securitate Naţională al SUA. "Ambele instituţii trimit aici specialişti pentru a testa noi tipuri de senzori", susţine purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale pentru Securitate Nucleară, Darwin Morgan.
zona secreta, americani
Area 6 (Foto: thesun.co.uk)

Deşi oficialii guvernului american au încercat să ascundă identitatea zonei, au existat, însă, detalii, care au fost făcute publice. De exemplu, într-un plan referitor la administrarea deşeurilor nucleare de la Yucca Mountain este menţionat într-un paragraf faptul că "Area 6 este o bază operaţională aeriană".

Una dintre principalele ipoteze emise de experţii în securitate naţională se referă la faptul că baza este folosită pentru a efectua teste de recunoaştere cu ajutorul dronelor de tip MQ-9 Reaper. Această zonă a fost aleasă în mod special pentru realizarea testelor militare, deoarece terenul este similar cu cel din Libia, unde armata americană luptă împotriva organizaţiilor teroriste.

descopera.ro

0